Văzută la televizor, Capitala ţării noastre poate arăta bine. Iertată-mi fie banalitatea, dar aşa mi s-a părut privind transmisiile în direct de la Gara de Nord, Cişmigiu, Lăptăria lui Enache, Piaţa Revoluţiei ş. cl., în timpul emisiunii 24 heures à Bucarest, pe TV5. Şi cînd spun "bine" nu mă refer numai la arhitectură, case, străzi etc. ("Bucureştiul e un oraş plăcut", mi-a spus odată un venerabil arhitect, şi cred că acesta e adjectivul potrivit), ci mai ales la oamenii care treceau prin cadru, la gesturile şi mişcările lor de-o clipă, la ritmurile citadine pe care le sugerau imaginile. La TV5, părea un oraş normal, cu oameni care îşi văd de ale lor - în orice caz cu totul diferit de urbea mizeră şi decrepită care se vede la telejurnalele noastre, specializate în lungi şi insistente cadre cu blocuri ceauşiste murdare, chioşcuri strîmbe şi străzi desfundate. Nu spun că la TV5 nu au fost şi imagini negative; dar ele erau plasate într-un context, făceau parte dintr-un ansamblu care, una peste alta, dădea impresia de viaţă firească a unui oraş, cu toate ale sale. Tot uitîndu-mă, la un moment dat mi-am dat seama că încercam să fac abstracţie de "străinii" Frédéric Mitterrand şi Elisabeth Tchoungui (prezentatorii emisiunii) şi îi priveam cu atenţie pe concetăţenii mei, pe lîngă care trec zilnic, dar, ca tot locuitorul metropolitan, sînt prea grăbit ca să-i şi văd. Acum îi vedeam prin ochii şi camerele video ale realizatorilor francezi. De ani întregi, una dintre ocupaţiunile mintale de bază ale noastre (de la vlădică la opincă şi de la senator la alegător) este "imaginea României în lume". Probabil că în această preocupare cu accente obsesive există un reflex modern al unei trăsături culturale străvechi: rufele se spală în familie, spune înţelepciunea populară, iar la ţară musafirii (= străinii) se primesc în "casa mare", unde totul străluceşte de curăţenie, chiar