Ca un om care am luptat pentru demnitatea cailor ca pentru propria-mi demnitate, ca un om care am pus viaţa calului nu mai presus, totuşi, de lumina ochilor lumii, ca un om care am suferit lîngă cai în calitate de grăjdar, noaptea, schimbul doi, la cavalerie, pe vremuri, ca un om care ştiu ceea ce-i un adăpoi, un pansaj şi un manej, ca unul care am pierdut ceva la viaţa mea cu caii - austriacuri, eventuri, martingale, uneori chiar pe potou, alteori chiar de la start, ca unul care m-am uitat îndelung în ochii cailor şi la jareţii lor, şi la greabănul lor, şi la coama lor, înţelegîndu-i după cum le bătea soarele pe crupă, ca un om care a suferit din cauza lui Xenophon, Avion, Dalia Worthy, Fanfaron, Sultănica, Eol, şi Joppa Hanover, şi Săltăreţ - acesta şi-a rupt piciorul chiar sub ochii mei, la bici, la mare luptă cu Ezerjo, un campion maghiar venit de la Budapesta la Bucureşti, să-l înfrunte pe acest fiu al Strajei - ca un om care a mers cu dragostea pentru Avanti K încît ştiam cine e tatăl său, Avanti II, şi mama sa, Cartuşel, şi fratele său, şi sora sa - ca un om care, pe hipodromul de trap, am avut ca melodii obsedante cunoscutele anunţuri: "Caii se duc la start, cursa începe peste 5 minute!" sau "Vîrlan, opreşte!", "Tănase, opreşte!" fiindcă iapa sau armăsarul erau distanţaţi pentru galopuri repetate, ca să nu mai dezvolt cum cînta în mine: "Rezultatul anunţat este definitiv!" în clipa cînd îmi pipăiam în buzunar biletul cîştigător, ca un om care ştie că istoria calului nu e decît istoria omului, iar istoria omului e aceea a călăreţului - nu voi uita niciodată ce bucurie m-a cuprins aflînd - asta a fost de mult, să fie 30 de ani, dar nu contează, pentru mine e ieri - că, la Paris, calul Fest Noz - exact: Fest Noz, Fest Noz, Fest Noz - a fost drogat cu antidepresive folosite doar în medicina umană, ceea ce
nu se mai întîmplase vreodată în Europa, căci
