Acum patru ani am avut rarisima ocazie de a zbura cu balonul. Cu un balon cu aer cald - un aerostat. Îl citisem în copilărie pe Jules Verne cu ale sale "Cinci săptămîni în balon" sau "Ocolul lumii în 80 de zile". Îmi căzuseră în mîini apoi două volume ale lui Edgar Allan Poe, cu fascinanta aventură a lui Hans Phaal, cel prăbuşit printre piticii de pe Lună. Între timp am aflat că baloanele trăiau de prin anii '60 a doua tinereţe. În diverse oraşe din străinătate se organizau festivaluri de "ballooning", cu premii pentru echipajul care atinge cea mai mare altitudine, care zboară cel mai mult, care ajunge cel mai repede într-un punct determinat. Prin anii '70 am citit aproape o carte întreagă (destul de groasă) despre practicanţii acestui sport. (Spun "aproape întreagă" pentru că am citit-o la Biblioteca Americană, săptămîni întregi, cîteva pagini pe zi, căci o citeam "la sală". La un moment dat a fost împrumutată cuiva acasă, aşa că am trecut la altceva. Credeam pe-atunci că, dacă nu am fişă de cititor, nimeni nu va şti că gravitez în jurul otrăvitei oaze a consumatorilor de Cola. Ulterior mi-am depăşit naivitatea, oricum n-aş fi putut evita hidrocefalii Securităţii, infiltraţi peste tot pentru a ne apăra de noi înşine. Mi-am făcut fişă de cititor şi nu m-am mirat cînd paraziţii institutului au început să-mi facă aluzii. "Din păcate" nu eram "membru", aveau deci mai puţine posibilităţi de şantaj, nu că n-ar fi putut, dar aveau şi clienţi mai graşi. Apropo de temă, englezii ar spune despre ei că erau "full of hot air", dar fără legătură cu aerostatele.) În studenţie oscilam pe lîngă Casa de Cultură a Studenţilor - erau concerte rock, fete simpatice şi găşti interesante. Am cunoscut cîţiva studenţi la Aeronave şi făceam planuri pentru un club de zbor cu balonul. Am făcut schiţe pentru balonul pe care aveam să-l construim şi se părea că lucrurile se-ndreaptă spre u