În ziua în care scriu marea are valuri mari şi albe, înteţite de un vînt subţire, numai bun pentru a agita plopii de pe faleză. Salvamarii au un aer solemn şi neliniştit, din care motiv folosesc des fluierul prins cu un şnur de gît, pentru a scoate oamenii din apă; DJ-ul de la un post de radio al staţiunii invită şi el oamenii să rămînă pe nisip, pentru că marea este neliniştită şi are curenţi care te trag în larg. Cînd nu vorbeşte despre curenţii marini, prezintă sumarul revistelor Elle şi Avantaje şi, din sumar, pune nişte întrebări şi dă premii cui se grăbeşte să-i trimită, scris pe o hîrtie, răspunsul. Ieri, lîngă mine erau două cupluri cu accent transilvan care au intrat în joc, s-au foit un minut pînă au căzut de acord asupra răspunsului, apoi alte două minute pînă au găsit un pix, apoi vreo trei minute pentru o bucată de hîrtie; cum n-au găsit hîrtie, au deşirat un pachet de ţigări. Cu şnurul de la slip fluturîndu-i victorios şi cu mesajul în mîna dreaptă, cel mai vînjos dintre cei doi masculi s-a pus pe goană spre staţia de radio. A plecat fugind cu o mină foarte concentrată, cu acea seriozitate a ardeleanului în a învesti cu solemnitate lucruri pe care olteanul le plasează grăbit într-o înjurătură sîsîită, pe care moldoveanul le priveşte cu o teamă binişor camuflată în dispreţ şi pe care bănăţeanul le lasă pe seama altora, cu un regret domolit de orgoliu. Ardeleanul era încă pe drum cînd DJ-ul a dat răspunsul, spre dezamăgirea vizibilă a vecinilor mei; cînd s-a întors vînjosul, amicii l-au primit cu o replică pe care o anticipasem (probabil ca şi dvs.): Am mai rupt şi ţigările degeaba! În lipsa pachetului de carton, ţigaretele zăceau într-o şapcă şi tot ce mi-a rămas mie din tot acest episod a fost mutra unui copil de vreo 10-12 ani din grup, privind cu gura căscată la snop şi spunîndu-şi, probabil, ca pe un secret intim de mare gravitate, de nespus n