sau bătălia pentru voturile de la ţară Institutul IMAS, cel care a realizat recentul barometru de opinie publică al fundaţiei "Soros", a trasat în caietul de prezentare o interesantă paralelă între optimismul opiniei publice după alegerile din 1996 şi optimismul de după 2000. Un indicator al optimismului este răspunsul la controversata întrebare: "Credeţi că ţara se îndreaptă într-o direcţie bună sau greşită?" Pe scurt, se pleacă de la premisa că oamenii decid răspunsul în funţie de propriile aşteptări. Din comparaţia cifrelor reiese că ambele guvernări au avut iniţial un capital de încredere mare. CDR a epuizat complet acest capital în ceva mai mult de un an. Cei care considerau că direcţia este bună au scăzut de la 52% în martie 1997 la 12% în noiembrie 2000. PSD a înregistrat totuşi, la pornire, un capital mai mic şi a avut parte de o erodare mai lentă. Cu alte cuvinte, pentru că nu au investit la fel de mult, oamenii au fost mai puţin dezamăgiţi: o posibilă reţetă a fericirii în România. Totuşi, după 18 luni de la preluarea guvernării, şi PSD a risipit cea mai mare parte din zestrea post-electorală. Panta descendentă a fost semnalată iniţial în barometrul SAR-CURS din noiembrie 2001. Cel din martie şi, ultimul lansat, cel din iulie 2002, confirmă o pantă lentă, de cîteva procente pe lună. Dacă în martie 57% considerau că direcţia este greşită, în iulie 62% împărtăşesc această opinie. Guvernarea Năstase a intrat pe nesimţite în malaxorul neîncrederii care macină puterea de tranziţie. Spre meritul său, acest lucru se întîmplă mult mai lent decît în cazul guvernării CDR. Tot spre lauda sa, votul pentru PSD, în acest sondaj SAR-CURS, este superior rezultatelor din alegeri. La scrutin, partidul de guvernămînt a obţinut 36,9%, acum procentul lui din sondaj este de 46%, totuşi departe de acel 56% din martie 2001 (e adevărat că în sondajul IMAS procentul de acum e