În staţiunea din care admir marea nu este nici un Internet Café. Hotelul, dichisit şi cu recepţionere amabile, nu este nici el legat la reţea, deşi are o adresă electronică. Astfel încît nu am nici un motiv să cred - de aici, din vacanţa presărată cu o nepăsare bătută de vînturi sărate - că domnii miniştri Nica şi Agathon s-ar afla, în general vorbind, pe aceeaşi lungime de undă. Săptămîna trecută, într-o seară caldă, pentru a trimite povestea a trebuit să dau o fugă (nu în grabă, ci doar sub presiunea timpului, cum spunea cineva) în staţiunea vecină, din care tocmai plecase un prim-ministru. Am găsit relativ repede un club Internet, camuflat într-o sală de bowling. Cădeau popicele cu zgomot în jurul meu în clipa în care m-am strecurat în duzina de tineri fără buletin care, crispaţi, jucau Alien vs. Predator. Nici unul dintre calculatoare nu avea unitatea de floppy pentru dischete, dar îngrijitorul sălii, cu mare amabilitate, mi-a pus la dispoziţie calculatorul lui, prin care gestiona reţeaua. La final, să nu-mi ia banii! - formal, nu ocupasem nici un loc taxabil al sălii. Ameţit de atîta amabilitate, o clipă m-a bătut gîndul că sfîrşitul lumii e aproape. Şi a venit ziua de luni, 19 august. La ora 13 şi 23 de minute era încă soare, peste burţile, spinările şi sfîrcurile celor - mulţi şi multe - întinşi cu capul spre Constanţa şi picioarele spre Mangalia. Iar la ora 13 şi 27 era deja prăpăd. Cum s-a petrecut: mai întîi a lovit puternic o pală de vînt, aducîndu-mi pe cearceaf o pagină dublă din Libertatea (tocmai cea care vorbea despre demisia unei blonde de la OTV); n-am priceput semnul, nici eu şi nici altcineva, din cauză că vînt puternic fusese toată dimineaţa, iar foi din cotidianul respectiv zburaseră tot timpul, nimeni neîncercînd recuperarea. Cîţiva curioşi s-au ridicat în picioare, privind norul negru ce plutea peste mare, departe; erau aceiaşi care se