în America şi nu numai Mediator, în noiembrie 1999, în ceea ce se anunţa procesul-spectacol al sfîrşitului de secol (atacul antitrust asupra concernului Microsoft), Richard A. Posner avea atunci o carte de vizită frumos aurită de succesul volumului său dedicat eşecului procedurii de impeachment în cazul Clinton. Prilej pentru Posner de a observa - în ambele cazuri - numărul mare al intervenţiilor publice: filozofi, economişti, profesori de ştiinţe juridice sau istorici au ieşit pe suprafaţa mereu netedă a media, pro sau contra. La un secol de la acel J'accuse al lui Émile Zola din 1898, intelectualul generic nu obosise. Statutul intelectualului în lumea de azi este miza ultimei cărţi a lui Posner*. Evident, autorul are în atenţie cazul american. Dar nimic nu sugerează că acest caz ar fi excepţia; tabloul este global. Despre cine, de fapt, vorbeşte cartea? La Posner, intelectualul este cel care cerne critic informaţia disponibilă tuturor, clarificînd temele, atrăgînd atenţia asupra altor subiecte pe nedrept neglijate, expunînd erorile altor intelectuali etc. - altfel spus, întreţinînd acea frămîntare de idei fără de care o societate este mortificată. În lanţul aproape trofic ce leagă producătorul şi consumatorul de informaţie, intelectualul este filtrul vital; simultan, el produce bunuri simbolice (dar nu inutile!): artă, jurnalism, propagandă la rigoare, critică socială, sisteme de educaţie etc. În secolul al XX-lea, America nu a stat rău la acest capitol - dovadă lista de 100 most proeminent intelectuali pe care Posner o include (de la Henry Kissinger sau Milton Friedman la Gary Wills, Patrick Moynihan sau alţii mai puţin cunoscuţi nouă); dar lista sugerează mai curînd o nostalgie după vremurile bune decît speranţe pentru mîine. De ce? Pentru că - gîndeşte Posner - cîteva fenomene în aparenţă benefice îşi impun consecinţele, dintre care unele sînt dizolvante