La scurtă vreme, unul după celălalt, şi Partidul Naţional Liberal şi cel Ţărănesc Creştin-Democrat au renunţat la practica aproape tradiţională a conducerii colegiale pentru o conducere personalizată. După multe refuzuri, răzgîndiri şi retractări, Theodor Stolojan a acceptat să candideze pentru preşedinţia liberalilor, dar a dovedit o abilitate politică greu de bănuit la tehnocratul rigid rămas celebru prin fraza spusă unor lideri sindicali cînd era prim-ministru: "Negociem pînă cădem sub masă, dar bani nu am de unde să dau". Stolojan a reuşit să obţină un vot prin care a schimbat statutul PNL astfel încît biroul de conducere nu mai este ales individual, ci fiecare candidat pentru şefia partidului îşi stabileşte o listă, votată odată cu el. Din 1997 pînă acum, Valeriu Stoica a fost un lider (prim-vicepreşedinte iniţial, cu un Mircea Ionescu Quintus ca preşedinte formal, apoi preşedinte el însuşi) care a condus partidul mereu şicanat de un Birou Permanent în care ba avea majoritate, ba o pierdea. Valeriu Stoica îşi cheltuia cea mai mare parte din energie luptîndu-se să-şi menţină sprijinul în acest Birou Permanent. Theodor Stolojan a simţit primejdia, a profitat de criză şi de faptul că liderii derutaţi din teritoriu vedeau în el eroul salvator şi şi-a impus conducerea personalizată. În mod ironic, adversarii lui Valeriu Stoica, după ce au provocat actuala criză internă, nu numai că nu au reuşit să preia conducerea, dar se văd cu totul excluşi din fruntea partidului, cu excepţia celor care vor intra în graţiile noului preşedinte. Deocamdată, se pune capăt unui tip de conducere caracteristică pentru liberali, care s-au simţit mereu superiori altor partide prin democraţia internă. În analizele politice, PNL era dat mereu exemplu ca un partid care practică o conducere colegială. De altfel, doar astfel a reuşit Valeriu Stoica să unifice mişcarea liberală, i-a readu