Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Pro-Contrafort

Publicat in Dilema Veche, duminică 1 septembrie 2002 ·

Contrafort, revista tinerilor scriitori din Republica Moldova, este întotdeauna consistentă şi interesantă. În numărul 7-8 (iulie-august 2002), pe lîngă obişnuitele cronici de cărţi, eseuri, interviuri ori pagini de literatură, cîteva pagini sînt dedicate unei probleme esenţiale pentru existenţa statului de dincolo de Prut: "Transnistria şi federalizarea Republicii Moldova" se numeşte grupajul şi conţine opinii despre proiectul de federalizare lansat sub egida OSCE. Într-un articol intitulat Un test pentru Basarabia democratică, Vitalie Ciobanu afirmă că acest proiect "va duce în fapt la transformarea acestui stat într-o entitate şi mai precară, şi mai difuză" şi subliniază starea de confuzie civică şi politică a basarabenilor: "Încotro, dacă nu spre America şi spre Vest în general privim cu speranţă şi noi, românii basarabeni? Lumea occidentală nu este o împărăţie a «ucazurilor», ci a deliberării şi a soluţiilor negociate. O lume a competiţiei, în care se confruntă diverse opinii şi puncte de vedere, iar noi trebuie să aducem în acest mare forum, la această bursă a reţetelor, propria viziune despre noi înşine şi să o promovăm eficient. Dacă taci, dacă nu te implici, inevitabil, alţii îţi vor rezolva problemele. Or, pînă acum, Chişinăul a lăsat exact această impresie: de orbecăială penibilă, de pledoarie incoerentă a unei cauze de a cărei justeţe el însuşi nu era convins (de multe ori, nesiguranţa sa nu a trădat simple «reflexe ancilare», a fost vorba chiar de indicaţii venite de la Moscova!). (...) Noi nu am rezolvat conflictul cu Transnistria, dar nici reforme nu am făcut în teritoriul pe care îl controlăm şi nu am arătat că vrem să mergem spre Occident, după exemplul balticilor. În aceste condiţii, răspunsul (cam cinic) al Occidentului a venit ca un «duş rece»: dacă nu vreţi să fiţi în rînd cu lumea, dacă nu ştiţi să vă făuriţi un stat naţional, democratic şi

Articolul in Dilema Veche >>

Citeste si top 10 stiri de azi

ALEGERI EUROPARLAMENTARE 2024. Cine a câştigat, cine a pierdut şi cine a dat-o în bară la alegerile europene

News.ro acum 46 minute
Un lucru este sigur după alegerile de duminică pentru Parlamentul European: nu toată lumea sărbătoreşte. Extrema dreaptă a avut o noapte bună, dar alţii nu prea. În timp ce dreapta a câştigat în forţă, verzii şi liberalii au avut o noapte grea. Iar

Cod roșu de furtuni în trei județe din vestul țării

Press Alert acum o ora
< p> Meteorologii au emis luni după-amiaza o avertizare Cod roșu de furtuni valabilă în mai multe localități din județele Arad, Timiș și Caraș-Severin. Sunt vizate localitățile Caransebeș, Oțelu Roșu, Zăvoi, Berzovia, Turnu Ruieni, Obreja, Băuțar, C

Cătălin Drulă demisionează de la șefia USR!

Ziua Constanta acum 4 ore
Președintele USR, Cătălin Drulă, a anunțat că va convoca un Congres al USR pentru alegerea unui nou președinte al partidului. Drulă a spus că va rămâne alături de colegii din USR, dar este nevoie de un restart al partidului. ”Îmi asum acest rezultat

Cine sunt românii din diaspora, care au trimis partidul SOS al Dianei Șoșoacă în Parlamentul European

HotNews acum o ora
Aproape 15% dintre bărbații români din țările OCDE lucrează în construcții, în timp ce alți 10% lucrează în fabricarea de vehicule și mașini. Agricultura (cultură și producție animală) angajează aproximativ 3,5% din emigranții români, iar o pondere

Rezultate alegeri europarlamentare 2024. Lista finală cu cei 33 de europarlamentari care vor reprezenta România

HotNews acum o ora
Potrivit ultimelor date furnizate de BEC, după numărarea a peste 97% din voturi, PSD are 11 mandate, PNL - 9 mandate. Partidul lui George Simion a obținut 6 mandate, Alianța Dreapta Unită - 3 mandate, iar UDMR - 2 mandate. La capitolul independenți,

Accident de muncă teribil. Trei bărbaţi au căzut într-un bazin de canalizare, adânc de 5 metri. Unul a murit, doi au fost transportaţi la spital VIDEO

Ziare.com acum 42 minute
Pompierii din Sibiu intervin, luni, pentru salvarea a trei persoane care au căzut într-un bazin adânc de cinci metri, în localitatea Hașag. Este vorba despre trei bărbaţi care au fost scoşi, dar pentru unul a fost declarat decesul. ”La data de 10 iu

Viorel Moldovan este noul preşedinte al FC Rapid

Mediafax acum 2 ore
„Sunt mândru şi onorat să fiu preşedintele acestui club, cu o istorie senzaţională în spate, un club important în fotbalul românesc. Îmi doresc să construim o echipă puternică, cu un lot competitiv, pentru a ne îndeplini obiectivele, împreună cu sta

Producția de gaze a Gazprom s-a prăbușit până la cel mai scăzut nivel de la înființarea companiei

HotNews acum o ora
Gigantul energetic rusesc Gazprom Group a tăiat anul trecut producția sa de gaze naturale cu 13%, aceasta ajungând în 2023 la un minim istoric de 359 de miliarde de metri cubi, a arătat compania în raportul său pe anul precedent, publicat luni și ci

Biroul Electoral Județean Timiș își suspendă activitatea până marți dimineață

Press Alert acum 47 minute
Foto: Virgil Simonescu Biroului Electoral Județean nr. 37 Timiș își suspendă activitatea începând de luni, ora 19:00, până marți, la ora 09:00. Operațiunile de verificare și centralizare ale proceselor verbale de consemnare a rezultatelor votării su

Ciolacu: Va fi o reformă fiscală. Nu vorbim de noi taxe. Nu am mărit taxe nici după ce am luat mandatul de prim-ministru, cu toate că aveam deficit lăsat de 6,8%. Sub nicio formă nu se va mări TVA la alimente şi medicamente

News.ro acum 3 ore
Premierul Marcel Ciolacu a declarat că va fi făcută o reformă fiscală, însă nu va fi vorba de noi taxe. „Nu am mărit taxe nici după ce am luat mandatul de prim-ministru, cu toate că aveam deficit lăsat de 6,8%. Sub nicio formă nu se va mări TVA la a

Vremea

București
acum

35°
lun.

22°/36°
mar.

20°/34°
mie.

20°/32°
joi

19°/31°
Iasi
acum

23°
lun.

18°/32°
mar.

19°/31°
mie.

15°/24°
joi

17°/24°
Constanta
acum

27°
lun.

20°/27°
mar.

20°/26°
mie.

20°/23°
joi

19°/25°
Cluj-Napoca
acum

28°
lun.

17°/28°
mar.

16°/24°
mie.

15°/20°
joi

13°/21°
Timisoara
acum

21°
lun.

20°/30°
mar.

17°/23°
mie.

15°/20°
joi

13°/21°