Dacă spaţiul semantic al "privatizării" este structurat în mare măsură în jurul egalităţii, cel al "democraţiei" se organizează puternic în jurul libertăţii. Identificată, implicit sau explicit, cu "ce e după '90", democraţia este descrisă adesea explicit ca o tensiune, un conflict între libertate (de expresie, de gîndire, de mişcare, etc.) şi ordine. Iată cîteva exemple în acest sens: "Mai liber, şi în expresie. Nu mai e deloc ordine"; "Să vorbeşti, faci tot ce vrei. Nu mai eşti în siguranţă"; "Libertatea care a creat haosul". Înţeleasă şi măcar parţial valorizată ca lipsă de constrîngeri (fiecare face ce vrea, nu-i ca pe timpul lui Ceauşescu), libertatea este condamnată pe de altă parte tocmai datorită acestei lipse de constrîngeri care duce la pierderea reperelor şi în ultimă instanţă la dezordine. Rezultă un cîmp semantic puternic structurat şi polarizat în jurul acestei tensiuni percepută ca intrinsecă: la o extremă unii valorizează libertatea, la cealaltă alţii condamnă dezordinea în timp ce alţii au poziţii intermediare de genul da, dar nu în felul ista! Prinşi între aceste două percepţii contradictorii, unii recunosc, resemnaţi, că democraţia e greu de înţeles (pentru ei), în timp ce alţii, mai puţin resemnaţi, afirmă că democraţia este prost înţeleasă (de către guvernanţi), că ea este o referinţă europeană luminoasă, existentă acolo, la ei, dar nu la noi. Trecînd acum la o prezentare mai analitică, putem identifica următoarele categorii de răspunsuri*: Descrierile oferite termenului de democraţie se întîlnesc în 10% dintre răspunsuri, doar trei încercînd însă o definire (de genul puterea poporului, demos), restul oferind simple "sinonime", echivalări cu alţi termeni precum "libertate" (4%), "egalitate" (2%), sau "vot" (2%). În acelaşi registru, 2% dintre cei care au răspuns afirmă pur şi simplu că este

"greu de înţeles" (e bună, dar e greu să înţ