Săptămîna trecută, într-o zi de muncă obişnuită, un ministru şi un prefect s-au prezentat cu un mandat judecătoresc la poarta unui cetăţean. Cum se explică faptul că un ministru şi un prefect funcţionau pe post de portărei? Doar presa de la faţa locului ar putea şti. Problema era destul de complicată: proprietarul nu permitea lucrătorilor de la RADET accesul pe terenul său pentru a efectua nişte reparaţii. Omul avea acte emise de autorităţi, în perfectă stare. Aşa că nu vedea de ce ar trebui ca nişte inşi în salopete să-i facă o groapă în curte. De partea cealaltă, regia de termoficare spunea că 5.000 de apartamente nu primeau căldură pentru că se spărsese conducta îngropată sub terenul omului încăpăţînat. O situaţie imposibilă în care ambele părţi par a avea dreptate. Dar în viziunea prefectului şi a ministrului, problema este simplă: din cauza unui ticălos, mii de oameni nevinovaţi îndură gerul nemilos, vai, vai, ruşine! Televiziunile au arătat cum ticălosul este mustrat de conştiinţa virilă a autorităţii, poarta forţată şi dreptatea făcută. Schema e simplă: harababura administrativă duce la situaţii aberante, oficialii, responsabili de harababură, găsesc ţapi ispăşitori şi prilejul de a se afirma prin intermediul unor televiziuni obediente şi extaziate în faţa exerciţiului brutal al puterii. Schema apare tot mai des şi devine fapt cotidian. Acest mod de a pune problema place şi a născut vedete de televiziune. Cel mai cunoscut este inspectorul de la primăria sectorului 6: Cristian Popescu, mai cunoscut cu porecla ce i se pare flatantă, Piedone. Un altul este chiar personajul prezent în scena de mai sus: Gabriel Oprea, prefect al Bucureştiului, fost "general de justiţie" cum îi place şefului său Octav Cozmâncă să-l prezinte, deşi nu este clar nici ce înseamnă această titulatură, nici ce legătură are cu funcţia de acum. Mai stilat decît brutalul Piedone, mai e