interviu cu Eugen CIOCAN,
"maître photographe"
De ce "Foto Cabinet - maître photographe - La Belle Epoque"? Toate cabinetele interbelice se numeau fotocabinete - era denominaţia pentru acest gen de studio, concentrat pe portret. "Maître photographe" are rostul să-i facă pe oameni să înţeleagă ce se ascunde în spatele lui "Foto cabinet", ca să nu creadă cumva că ar fi vorba de un "foto-budoar", de ceva deochiat. Aşa ei află că li se vor face fotografii de către un specialist, sau de către cineva care-şi propune să fie specialist, sau se simte specialist. "La Belle Epoque" are rolul să clarifice faptul că mă raportez la structurile de atunci, de simţire, şi nu la cele de acum: în "firescul de ieri" de atunci ne închipuim o lume mai bună. Ce este diferit, aici, de modul în care se fac pozele la orice atelier foto? Diferit este produsul. Pentru aceasta, omul trebuie să fie dispus să accepte să fie fotografiat cu timp lung de expunere, aşa cum se făcea odinioară, din motive tehnice: el trebuie să stea cam 10 secunde, nemişcat; ca atare, îi e mult mai greu să facă acest lucru cu o grimasă împrumutată, să preia ceva ce-i este străin. Nu-şi poate aşterne pe faţă, atunci cînd îşi ţine respiraţia, nici mai multă inteligenţă, nici mai multă veselie, nici mai multă tristeţe. Este o cale de a "scoate untul" din fiinţă şi de a o arăta aşa cum este. Altfel, încerc să adun, ca recuzită, cîteva obiecte frumoase pe nişte policioare, care să citeze, să amintească ceva din clasicul de altădată. Prin "clasic" înţeleg mai curînd ceva pe care-l simţi: poate ţine de zona echilibrului, sau a unei frumuseţi naturale, nemimate; nu ţine de zona trupului, nici de cea a histrionismului. Nu poţi mima clasicul, cum nici dragostea nu poţi s-o mimezi. L-aş lăsa la categoria asta mai inefabilă; la polul celălalt este fotografia de paşaport, unde totul este să te laşi surprins preţ de
