Aş fi de o modestie vecină cu ipocrizia, aş fi un laş care se derobează de la acel travail de mémoire care ni se cere permanent şi unilateral doar pînă în '89, dacă n-aş pune la dispoziţia anchetatorilor în "cazul Jean Monnet" acest articol apărut în urmă cu cîţiva ani, aici, la această rubrică a Dilemei:

"La Suceava - «pentru prima oară în R.P.R.», cum s-ar fi titrat în timpuri din ce în ce în ce mai imemorabile - s-a pus sub o maşină particulară o încărcătură de explozibil, de parcă am fi fost în Orientul extrem de mijlociu şi nu în ţara lui Cişmigiu; genişti chemaţi totuşi la timp, ca să dezamorseze focosul, n-au putut împiedica explozia, în plin centru, la doi paşi de instituţiile constituţionale ale oricărei urbe cinstite. A murit un om. Imediat - şi «imediat» înseamnă înainte de orice investigaţie oficială care desigur că ne enervează... - minţile au început să meargă ceas. Prezumţiile celor mai serioşi din capul celor mai serioase instituţii au sosit mintenaş. Ministrul de Interne a declarat din prima frază: «Act terorist de tip mafiot»... Procurorul general a formulat-o pe a sa, mai cu prudenţă «dar totuşi»: «Mă tem să avansez nişte idei şi să spun că ar fi mafie rusă sau ucraineană sau din Republica Moldova pentru că lucrurile sînt foarte delicate»... Fără nici o delicateţe - cum îi e felul, dar asta e, să fie numai sănătos - preşedintele comisiei parlamentare pentru abuzuri s-a dovedit cel mai clar. Domnia sa a explicat însuşi BBC-ului că atentatul, comis exact cu o zi înaintea unui miting anticomunist, aparţine categoric celor care vor să intimideze şi să terorizeze pe cei care s-au ridicat împotriva tiraniei comuniste; cu o precizie maximă, Domnia sa fixa primii suspecţi ca neîndoielnici vinovaţi: foştii lucrători ai fostei Securităţi din acel colţ nordic al ţării, prea bine cunoscuţi pentru duritatea şi nemernicia lor. Simultan - în aceleaşi