Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Noua Constituţie prelungeşte lupta dintre palate

Publicat in Dilema Veche, miercuri 1 ianuarie 2003 ·

Conflictul dintre Adrian Năstase şi Ion Iliescu ţine de micro-politica românească şi este puţin interesant pentru analiza politică. Din păcate, afectează modul în care va arăta noua Constituţie. Va fi înlocuită o Constituţie confuză cu o alta la fel de confuză, chiar dacă în alt sens. Puţin băgat în seamă de presă, a apărut un alineat constituţional care îi interzice categoric preşedintelui să îl demită pe prim-ministru. Contradicţia dintre legitimitatea maximă a preşedintelui şi puterile sale constituţionale devine şi mai acută, crescînd imprevizibilitatea unui sistem constituţional oricum instabil. Miza conflictului ţine de o întrebare foarte simplă: cine conduce România? Întrebare la care Constituţia, în mod uimitorm, reuşeşte să nu răspundă. În acest punct, Constituţia României suferă de acelaşi defect ca şi sistemul care a produs-o: lipsa de viziune. Departe de a fi produsul unei concepţii coerente, a unor idei despre societatea de mîine, constituţia este rodul unor evenimente din 1991, acum uitate. "Atunci s-a considerat că preşedintele Iliescu, care în mod firesc urma să cîştige alegerile, nu trebuia să aibă puteri prea extinse. De aceea, competenţele din Constituţia din 1991 sînt cele specifice unei republici parlamentare, iar sistemul de alegeri este cel specific unei republici prezidenţiale, prin vot universal". Deşi impersonalul "s-a considerat" ar putea deruta, această analiză pertinentă îi aparţine chiar lui Adrian Năstase (martie 2002). În ceea ce-l priveşte pe cel vizat, în noiembrie 2000, la dezbaterea electorală organizată de Adevărul, Ion Iliescu efectua un exerciţiu logic complex, dar situat undeva între truism şi sofism: "Preşedintele trebuie să fie aşa cum spune Constituţia. N-avem nevoie de un preşedinte nici mai puternic, nici mai puţin puternic decît sînt prevederile constituţionale... Eu cred că prevederile constituţionale pentru stadi

Articolul in Dilema Veche >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Klaus Iohannis: Românii vor să fie apăraţi şi românii sunt apăraţi de NATO

News.ro acum 38 minute
Preşedintele Klaus Iohannis a declarat, după Summitul B9 care a avut loc, marţi la Riga, că „românii vor să fie apăraţi şi românii sunt apăraţi de NATO”. „În acest sens, astăzi am avut câteva intervenţii şi aş rezuma poate, foarte pe scurt. Pentru n

UPDATE - Iohannis a convocat CSAT, joia viitoare / Printre temele discutate este şi cel privind posibilitatea transferului unui sistem de rachete sol-aer cu bătaie mare PATRIOT către Ucraina

News.ro acum 38 minute
Preşedintele Klaus Iohannis a anunţat că va convoca joia viitoare o şedinţă a Consiliului Suprem de Apărare a Ţării (CSAT) şi probabil va fi discutat şi subiectul privind o decizie a României dacă să acorde sau nu un sistem militar Patriot către Ucr

Bucureşti: Doi poliţişti de la Brigada Rutieră şi un luptător SIAS au salvat o femeie din apele râului Dâmboviţa/ Ei au început şi manevrele de resuscitare, ulterior femeia fiind dusă la spital

News.ro acum o ora
Doi poliţişti de la Brigadaa Rutieră, aflaţi în timpul serviciului, şi un luptător SIAS aflat în timpul liber au salvat, marţi, o femeie care se afla în apele râului Dâmboviţa. Ei au început şi manevrele de resuscitare, femeia fiind preluată ulterio

Cod portocaliu de averse, vijelii și grindină în 5 județe din țară. Care sunt regiunile vizate

Ziare.com acum 2 ore
ANM a emis, marţi, 11 iunie, o serie de avertizări nowcasting Cod portocaliu de averse şi vijelii, ce vizează mai multe zone din Moldova, Maramureş şi Banat, până la 15.30. Potrivit meteorologilor, în judeţele: Maramureş (în: Baia Mare, Baia Sprie,

Iohannis, întrebat dacă Ungaria ar putea fi exclusă din formatul Summiturilor B9: Nu, nu s-a discutat despre nicio excludere şi nici nu se va discuta. Este o informaţie de tip fake news

News.ro acum 31 minute
Preşedintele Klaus Iohannis a precizat, despre faptul că presa internaţională speculează că Ungaria ar putea fi exclusă din formatul Summiturilor B9 din cauza că nu a fost de acord cu deciziile luate de statele partenere, că este „o informaţie de ti

VIDEO EURO 2024: Susținere impresionantă pentru tricolori la primul antrenament în Germania

HotNews acum 25 minute
Naționala de fotbal a României a ajuns luni seară în Germania, iar marți tricolorii au efectuat deja primul antrenament, în fața unui public numeros. Suporteri romani pe Arena NationalaFoto: HotNews / Dan Popescu >> FRF prezintă adversarele României

Nicolae Ciucă, după întâlnirea cu Marcel Ciolacu: PNL va avea propriul candidat la prezidenţiale, urmează să stabilim în forurile de conducere ale partidului / Discuţii privind formarea de majorităţi acolo unde PSD şi PNL au candidat pe liste comune

News.ro acum o ora
Preşedintele PNL, Nicolae Ciucă, a declarat marţi, după întâlnirea cu liderul PSD Marcel Ciolacu, că PNL va avea propriul candidat la prezidenţiale şi urmează să stabilească în forurile de conducere ale partidului nominalizarea. El a precizat că a d

ALEGERI LOCALE 2024 - Clotilde Armand: Voi depune plângere penală împotriva preşedintelui AEP, Toni Greblă pentru modul defectuos de organizare a alegerilor locale şi europarlamentare şi instigare la fals

News.ro acum o ora
Primarul Sectorului 1 Clotilde Armand, care îşi dispută victoria în cursa pentru Primărie cu candidatul PSD-PNL George Tuţă, anunţă, într-o postare pe Facebook, că va depune plângere penală împotriva preşedintelui AEP, Toni Greblă ”pentru modul defe

Rezultate alegeri locale 2024. Primarul USR Radu Mihaiu depune plângere penală împotriva Biroului Electoral Sector 2: „Peste 500 de voturi nu se regăsesc nicăieri”

HotNews acum 2 ore
Primarul USR al Sectorului 2, Radu Mihaiu, care este la aproximativ 600 de voturi în spatele candidatului PSD-PNL Rareș Hopincă, a anunţat marți că va depune plângere penală împotriva Biroului Electoral Sector 2 pentru abuz în serviciu şi instigare

Iohannis, copreşedinte B9: Rusia va continua să reprezinte cel mai mare risc de securitate pentru statele noastre

Mediafax acum 5 ore
„Sunt convins că întâlnirea noastră de astăzi, înaintea Summitului NATO aniversar de la Washington, se va dovedi productivă. Pe măsură ce evoluţii regionale dramatice continuă să solicite, tot mai mult, atenţie şi coordonare depline, trebuie să acţi

Vremea

București
acum

34°
mar.

20°/34°
mie.

20°/33°
joi

19°/25°
vin.

18°/30°
Iasi
acum

29°
mar.

19°/30°
mie.

16°/23°
joi

17°/21°
vin.

17°/25°
Constanta
acum

31°
mar.

20°/31°
mie.

20°/25°
joi

20°/23°
vin.

20°/25°
Cluj-Napoca
acum

23°
mar.

16°/24°
mie.

15°/24°
joi

14°/20°
vin.

13°/22°
Timisoara
acum

23°
mar.

18°/24°
mie.

16°/23°
joi

13°/23°
vin.

14°/26°