Să ne aducem aminte cum erau cozile pe vremea lui Ceauşescu. Unii poate au uitat, alţii poate nici n-au apucat. În special în anii '80, nimic nu se obţinea fără coadă, nici pîinea, nici televizoarele color şi nici măcar prezervativele. Cînd "se băga ceva", coada se forma de obicei în afara magazinului. De cele mai multe ori în spate. Mult rîvnitul produs "se dădea" la măsuţe improvizate, proptite în uşi dosnice cu gratii sau la ghişee. Alimentele cartelate se vindeau aproape totdeauna aşa. În Bucureşti, uleiul şi zahărul, deşi cartelate, nu se găseau oricînd. Uneori trecea luna şi rămîneai cu cartela nebifată. Cantitatea se "reporta" pentru luna următoare. Vecinii se anunţau între ei: "Se dă ulei de floarea soarelui la complex, vreţi să vă ţin rînd?". Fiindcă totdeauna era coadă. Şi niciodată nu erai sigur că produsul va ajunge şi pînă la tine. Se trimiteau iscoade de la capătul cozii să estimeze cîte kilograme au fost aduse la magazin. Se numărau persoanele de la coadă, se făceau calcule. Rezultatul suna cam aşa: "pînă la cetăţeanul cu pălărie ajunge sigur" sau "după băiatul în albastru nu mai staţi, că nu prindeţi". Cozi erau şi la apă minerală, la sifoane, la vin pelin, la hîrtia igienică pe care oamenii o cărau în cantităţi mari ca pe covrigi, înşirată pe sfoară. La lapte se formau cozi tăcute încă în puterea nopţii. În unele locuri era obiceiul să se lase doar sacoşele la rînd, oamenii plecau acasă şi se întorceau cînd venea laptele. Zgomotul navetelor de sîrmă tîrîte prin dosul complexelor alimentare era inconfundabil, iar locatarii din apropiere îl auzeau chiar dacă nu voiau lapte. Interiorul alimentarelor era gol, cu excepţia unor borcane cu spanac sau ghiveci conservat care zăceau cu lunile pe rafturi ori a sticlelor de vinifruct, singura băutură care se mai găsea "la liber", fără coadă. Cînd "se băga" carne, lucrurile deveneau chiar haotice. Se dădea