interviu cu Mona MUSCĂ, deputat PNL

Vorbim despre o lege care a creat mari aşteptări. Putem spune că a urmat dezamăgirea? Nu aş spune dezamăgire, ci o tăcere generală, o perioadă de timp în care am realizat că de textul legii ştiau doar cei care o cunoşteau, care contribuiseră la promovarea ei în Parlament, restul lumii habar nu avea că există o lege care dă dreptul cetăţeanului să se informeze şi să controleze instituţiile care funcţionează pe bani publici. Nimeni nu realiza că are în mînă un instrument atît de puternic pentru controlarea felului în care sînt gestionate interesele cetăţeanului. Asta era din cauză că nu am mers mînă în mînă cu o campanie de informare a publicului în perioada cînd am făcut dezbateri publice. Să nu uităm că am depus un prim proiect de lege în legislatura trecută. Intenţionam să treacă prin ordonanţă de urgenţă, greşită intenţie pentru că nu este o lege care să nu fie supusă dezbaterii. Cînd am redepus proiectul, în această legislatură, au existat dezbateri publice, fie organizate de mine, fie organizate de Centrul pentru Jurnalism Independent care a venit cu această idee. Au fost ulterior implicate şi alte ONG-uri, APADOR-CH, Agenţia de Monitorizare a Presei, Societatea Academică din România, Centrul IRIS, Asociaţia Pro Democraţia, Transparency International România. Cu toate aceste dezbateri, nu a existat şi o campanie de informare a publicului decît foarte tîrziu, în urma unor critici pe care le-am adus ministerului că nu se implică suficient în aplicarea legii. Dar era societatea românească pregătită pentru o asemenea idee? Nu, dar tocmai acesta era scopul unei campanii, de a produce mutaţiile necesare în mentalitate. A obişnui oamenii cu ideea că ei sînt patronii şi instituţiile trebuie să funcţioneze în beneficiul lor. Din nefericire, în România nu există o cultură a transparenţei ci una a secretului, care a marcat ne