Prin 1994 am stat cîteva luni în Spania, încercînd să duc la bun sfîrşit o lucrare despre mistica ebraică în secolul al XII-lea. Ca să ajung la Salomon ibn Gabirol şi Maimonides m-am apucat să caut tot ce se putea despre doctrinele ezoterice ale Kabalei şi Zoharului. Pentru a nu pierde nimic din vedere (lucru ce a periclitat scopul şederii mele la Madrid, dar mi-a lăsat amintiri de neşters) am făcut o mulţime de bibliografii conexe mirobolante pe care le mai citesc cu nostalgie în lungile ierni bucureştene. Aşa "am pătruns" tainele astrologiei, cartomanţiei, chiromanţiei, cristalomanţiei, tarotului şi yi-ching-ului, am învăţat că ce-mi povestea bunica mea aplecată peste ceaşca verde de cafea se numea cafedomanţie şi putea funcţiona ca un test psihologic Rorschach, că hazardului obiectiv al suprarealiştilor i se mai zice cledonismanţie, că sorţii virgilieni şi sorţii apostolilor sînt lucruri diferite. Cum aveam voie să comand doar trei cărţi o dată, pe care le rodeam cu o rîvnă demnă de proiecte mai măreţe, custodele de sală mi-a propus să mă lase în depozitul special. Într-o seară petrecută în acel

adăpost fericit, în care îmi cam pierdusem simţul realităţii, am atins din greşeală un raft mai şubred. De sus mi-a căzut o carte exact în moalele capului şi s-a rostogolit mai departe, rămînînd deschisă pe podea. Am luat cartea şi am pus-o repede la loc, nu înainte de a vedea un cuţit cu lama în sus desenat pe pagina din dreapta. Să exagerez şi să vă spun că l-am simţit - acel cuţit - a doua zi, în metrou, sprijinindu-se de propriu-mi gît? Dincolo de amintiri duioase, dilema destinului scris (care poate fi citit) şi a norocului care se poate transforma - cînd vorbeşti prea mult despre el - în neşansă e, în acest număr, în multe feluri definită: de la Antigona la ginecologul Antinori (şi clonele sale imposibile), de la hazardul obiectiv al suprarealiştilor la