Între G. Popescu

şi M. Sorescu În ziua a doua a Naşterii Domnului, România 1 prezenta ediţia specială a emisiunii Seara bună. O emisiune în care de-a lungul anului au fost invitate personalităţi din lumea ştiinţei, artei şi culturii, persoane publice şi politicieni, oameni de afaceri curaţi sau contestaţi, vedete din lumea muzicii şi sportului, într-un cuvînt VIP-uri care for-mează high-life-ul românesc. La sfîrşitul emisiunii, fiecare invitat oferea televiziunii mici obiecte care le-au aparţinut şi de care îi leagă amintiri plăcute şi emoţionante. Ei bine, printr-o acţiune lăudabilă, aceste obiecte au fost scoase la licitaţie publică în această ediţie finală, urmînd ca fondurile adunate să fie donate unui eminent elev de liceu, cîştigător al Olimpiadei inter- sau multidisciplinare care a avut loc în acest an la Moscova. În aceste clipe, pe ecran am văzut nu o amărîtă de luminiţă, ci un adevărat curcubeu (o metaforă care este la modă în opinia publică ca şi cravatele roşii în lumea politică după vizita lui G. Bush). Şi cum la noi minunile sînt la fel de efemere ca şi apariţia curcubeului, feeria de culori s-a estompat cînd a început prezentarea obiectelor şi valoarea de pornire a licitaţiei lor. Întîmplarea a făcut ca alături să se găsească şi să fie prezentate două amărîte de ghete în care Gică Popescu a jucat două ore nu ştiu în ce finală de fotbal, care au fost evaluate la fabuloasa (după mine) sumă de 30 de milioane de lei şi două volume uriaşe de Poezii, la care Marin Sorescu a trudit o viaţă de om, apreciate la minuscula (tot după mine) sumă de două milioane de lei. Greu de explicat! Să fi făcut diferenţa faptul că primele purtau autograful căpitanului echipei de fotbal a României, Gică Popescu, iar volumele, semnătura preşedintelui Academiei Române, Eugen Simion? Greu de înţeles! Spre norocul meu, o pană de curent mi-a întrerupt coşmarul şi m-a sc