" Scenariul conform căruia agenţii

răului sînt invariabil nişte monştri

nu se potriveşte cu istoria umanităţii ."

Tzvetan Todorov Cea mai bună veste - şi dacă i-aş zice "cea mai extravagantă" nu aş greşi - receptată în aceste zile apăsătoare ale unei lumi cu adevărat ieşite din ţîţîni a fost aceasta, pierdută într-un colţ din pagina 30 a ziarului Le Monde, datat 11 februarie 2003, care titra larg pe-a'ntîia: "Irak - Parisul exasperează Washingtonul". Ştirea - la rubrica "Oamenii lumii" - relata că la 10 februarie 2003, Mihail Gorbaciov înregistrase, în limba engleză, prefaţa sa la o nouă versiune a poveştii muzicale "Petrică şi Lupul" scrise de Serghei Prokofiev, decedat exact în ziua de 5 martie 1953 şi chiar la ora morţii lui Iosif Vissarionovici Stalin. Totodată, Orchestra naţională a Rusiei îi solicitase - pentru comperajul acestui prea bine cunoscut basm muzical - pe Sophia Loren şi Bill Clinton. În mare secret, ei acceptaseră propunerea şi în ziua de 14 decembrie 2002 înregistraseră textul lor, la Geneva. (Paranteză poate necesară: cei trei vor depune remuneraţiile lor în contul unor opere de binefacere.) La 5 martie 2003 - cu prilejul împlinirii celor 50 de ani de la moartea lui Stalin şi a lui Prokofiev - lumea întreagă va auzi, dacă va mai avea dispoziţie şi condiţii, dacă auzul ei va mai funcţiona în actualul bombardament informaţional, "Petrică şi Lupul", în interpretarea Orchestrei naţionale a Rusiei, prefaţat de Mihail Gorbaciov şi povestit de Sophia Loren împreună cu Bill Clinton. Aş repeta această frază de cîteva ori (aşa cum editorul lui Scott Fitzgerald, cînd acesta i-a strigat disperat: "Nu mai pot să scriu", i-a propus ca leac să pună pe hîrtie, de o sută de ori, exact aceste cuvinte) şi nu aş mai adăuga nimic. Despre starea mea psihică, nu numai muzicală, la 5 martie 2003, nu-mi imaginez o descriere mai cuprinzătoare: sî