Prin repetiţii şi distorsiuni, dezbaterile privind taxa radio-TV au ajuns să plictisească. Ceea ce s-a şi urmărit. Românul se plictiseşte repede de vorba lungă şi ocolită. Mai ales că dezbaterile în chestiune (le-aţi văzut) au fost constant deviate de TVR de la punctele delicate ale celebrei Hotărîri de Guvern. Nu întîmplător: televiziunea publică vrea bani, dar fără să dea nimic în schimb. Să fim drepţi, în societatea românească nu s-au manifestat obiecţii semnificative faţă de existenţa televiziunii publice şi nici faţă de taxa adiacentă. Totuşi, acesta e terenul pe care au atras discuţia oamenii dlui Nicolau, încercînd să lase impresia că cei ce critică hotărîrea privind colectarea taxei radio-TV neagă cu ferocitate dreptul publicului la informare. Mai întîi s-au adus laude TVR, mergînd pînă la recuperarea selectivă, de tip Alzheimer, a trecutului pre-revoluţionar (deşi e absurd să invoci azi, în plină concurenţă, merite de monopol). S-au resuscitat teatrul TV, transmisiile olimpice şi altele, absolut remarcabile, s-au uitat însă Cîntarea României, reportajele poleite şi anchetele trase de păr. S-a spus că TVR a fost o şcoală de profesionişti (şi a fost, dar există destui şi la privaţi), dar s-a evitat să se spună că a fost şi o pepinieră de politruci. Cine s-a salvat a făcut-o prin resurse proprii, or noi vorbim azi despre statutul unei instituţii. Dar să lăsăm trecutul, vorba preşedintelui ţării. N-am primit însă nici un răspuns viabil la cîteva întrebări. De ce trebuie TVR să se alăpteze şi de la guvern, şi de la reclamă, şi de la public? De ce trebuie să-i jupoaie şi pe cei fără televizor? Datorită complexei sale misiuni, TVR are nevoie de mulţi bani. De acord din nou, dar logic ar fi să se umble întîi la modul de încasare a abonamentelor (existente de mult), căci evaziunea este uriaşă! (Apropo, atunci de ce sînt atîtea categorii de exceptare de la plat