* Despre interior-exterior. Gellu Naum în dialog cu Sanda Roşescu, Editura Paralela 45, 2003. Nemulţumit pînă la greaţă de receptarea cărţii sale Ferdydurke, Gombrowicz anatemiza, în 1954, critica publicistică, practicată de "oameni avînd contingenţe cu literatura... literaţi de categoria a doua sau a treia, persoane ataşate vag, mai mult prin relaţii de societate, lumii spiritului, persoane sub nivelul chestiunilor la care urmează să se refere", dînd şi un sfat de salvare de artificialitatea situaţiei amplificate de "megafonul presei": "Să nu scrii niciodată despre autor sau despre operă - scrie numai despre tine confruntat cu opera sau cu autorul respectiv (...) Critica trebuie să fie la fel de tensionată şi de plină de vibraţie ca şi ceea ce atinge, altminteri seamănă cu un balon din care a ieşit gazul, devine echivalentă cu a tăia cu un cuţit fără tăiş, cu descompunerea, disecţia, cu un mormînt". Cum s-o faci însă fără riscuri majore? Printre morminte şi monumente funerare, există cărţi care nu te lasă să le foloseşti (Ferdydurke e sigur una dintre ele) recurgînd la reflexe, categorii şi gusturi exclusiviste. Este, cred, cazul majorităţii scrierilor lui Gellu Naum, dar mai ales al inclasificabilelor de început (Medium, Teribilul interzis, Castelul orbilor, care ar trebui reeditate) şi al postumelor Calea Şearpelui şi Despre interior-exterior, apărute recent la Editura Paralela 45. Dacă nu e prea mult, aş introduce în postumitatea ultimului suprarealist român şi Salvarea speciei de Simona Popescu sau frumosul volum colectiv (cu semnături tot una şi una) Pentru Gellu Naum, apărut anul trecut la Editura Vinea. Cu postumitatea vizibilă a lui Gellu Naum s-a întîmplat un lucru greu de discutat din exterior. Ultima carte publicată în timpul vieţii, antologia postfaţată de Ioana Pârvulescu, Ascet la baraca de tir, adună - după o logică personală şi o cronologie i