"Între '66-'73, am reuşit să mă numesc difuzor de carte la o şcoală din Turda, unde eram profesor de biologie, geografie şi agricultură. Şi luam cărţi. Atunci au apărut cărţile despre pictori impresionişti: Monet, Cezanne, Van Gogh, cărţi grozave, şi în mine a izbucnit dorinţa de a picta. Şi atunci mi-am cumpărat cartoane şi am început să pictez. Cînd? Cînd simţeam că se aprinde beculeţul, ca la poezie, cînd simţeam că pot. Nu eu am desenat, eu doar am semnat. Fiecare tablou, cam o oră jumătate. Aveam emoţii cînd începeam să pictez, după care cădeam în transă, siguranţă deosebită şi o stare neobişnuită şi mă apucam de pictură. Lucram foarte repede. Cînd nu mă asculta pensula, cu degetele, am întins culoarea pe tablouri. Uite, acolo este Suzanna, aţi citit Stăvilar la Pacific de Duras? Citiţi. Acolo eroina face baie, am dat un exemplu, şi eroul o urmăreşte prin gaura cheii. Eu am pictat-o prin gaura cheii, cum am văzut că şiroieşte apa pe ea. Fiindcă nimeni dintre cunoştiinţele mele nu a vrut să-mi pozeze nud, în anii '70-'80. Am reuşit să fac o singură expoziţie şi n-am mai repetat isprava fiindcă mi s-a furat un tablou şi nu-mi place lucrul ăsta. Paznicul n-a fost paznic, iar directorului Casei de Cultură i-a plăcut un tablou şi cu asta, gata. Miliţia? Nu prinde hoţul de tablouri. Reporterul: Şi fluturii? Sînt obsesia mea. De mic copil. Sînt meticulos. Înainte de al doilea război, lumea era plină de fluturi, nu era poluare şi-n grădina noastră mare erau sute de fluturi. I-am prins cu mîna, pe floare, fluturele flămînd caută cu trompa nectarul şi cînd îşi înfige trompa în nectar

el e înnebunit de gust şi nu mai simte nimic. Era grozav cînd aveam în mîna mea o coada-rîndunicii sau un fluture de urzică. Tatăl meu mi-a făcut o plasă rudimentară şi mi-a făcut o cochilie unde să-mi pun fluturii, cu iarbă. Cu flori. Fluturii s-au făcut harcea-parcea şi mi-am