* Emilia H. Toma, Noaptea visez avioane, Editura Agatha, 2003. Mărturisesc că am o superstiţie legată de numele de autori (în viaţă) străbătute de iniţiale. Dîra lăsată de numele străin sau de moda numelor multiple mă nelinişteşte la fel de mult ca o carte în ungureşte din care nu mai înţeleg nimic. De altfel, experienţa m-a confirmat. Nu demult era să iau foc în holul hotelului Majestic, alături de un scriitor spaniol căruia mă încăpăţînasem să-i iau un interviu, în ciuda nenumăratelor iniţiale care îi separau numele de neant. Un scriitor autohton, flancat de iniţiale, pe care nu îl cunoşteam personal, m-a rugat prin mail să-i fac un comision (estetic) doar dacă (tot eu) îndeplinesc canoanele sale de frumuseţe. Refuzul comisionului cu pricina îmi mai poartă ghinion şi azi. La ce bun atunci să deschid o carte de debut semnată Emilia H. Toma, o carte de poezie cu titlu subconştient aviatic, cînd am un raft de cărţi importante apărute în ultimele luni despre care n-am scris? De ce să-mi provoc fobia devenită (cu vîrsta) certitudine că e mai bine să mă feresc de scriitorii (în viaţă) cu mai mult de o iniţială în nume sau cu numele împărţit simetric de un semn străin? Pentru simplul fapt că este vorba de un debut aproape excepţional. Desigur - ne-am obişnuit cu aberanta stare de fapt - în volum nu există nici un indiciu despre autoare. Nici cine e, nici dacă e chiar ea, nici ce-a mai scris, nici de ce mai scrie. În urma unei anchete pe cont propriu am aflat că autoarea (e o Ea) are 33 de ani, a făcut Litere, semnează cu pseudonim făcut din două prenume - Emily (Dickinson) şi Thomas (Pynchon) -, că a lucrat în presa bucureşteană, deşi şi-a tipărit cartea la Piteşti (la Editura Agatha, care s-a aventurat să publice între primele trei cărţi un debut de poezie), că a adunat în acest volum poeme scrise în ultimii 20 de ani şi că acum (retrasă din toate cele) scrie la