* Zoltán Rostás, Sorin Stoica (coordonatori), Istorie la firul ierbii. Documente sociale orale, volumul I, Editura Tritonic, 2003. Cele mai frumoase poveşti pe care le-am citit în ultimii ani sînt acele récits de vie adunate de Irina Nicolau (& co) în O stradă oarecare din Bucureşti ori Arca lui Noe sau cele apărute anul trecut în volumul Chipurile oraşului. Istorii de viaţă în Bucureşti semnat de sociologul Zoltán Rostás. E în ele o viaţă adevărată care se stinge, pe care am ignorat-o înainte de '89 din raţiuni ideologice şi pe care continuăm să o amînăm în favoarea memorialisticii (scrise) mai spectaculoase. Personaje însă precum Maria Mandrea, nepoata lui Bălcescu, Margarita Ioana Vulcănescu, soţia lui Mircea Vulcănescu sau fabulosul Agop Cividian care "a trăit toată viaţa în frică" sînt extrem de greu de reconstituit în afara provocării la care le supune investigarea de acest tip. Istoria orală, cultivată în afara celor doi "arheologi" la care m-am referit de cercetători precum Smaranda Vultur (de la Timişoara), Doru Radostav ( de la Cluj), Mariana Conovici (de la Centrul "Gh. I. Brătianu" al Radiodifuziunii) sau Georgeta Pop (de la Academia Civică din Bucureşti), este o faţă specială a "istoriei mici", personale care înaintea obiectivităţiii sau fiabilităţii mizează pe savoarea memorialistic-fabulatorie şi pe evidenţa ecuaţiei o viaţă = o viaţă. Dacă majoritatea înregistrărilor din cartea lui Zoltán Rostás apărută anul trecut datează din anii '80, cea de acum, coordonată împreună cu tînărul prozator şi sociolog Sorin Stoica - un "caz" al prozei noi - reuneşte documente recente, adunate de studenţii celor doi coordonatori, prin interogarea unor oameni (foarte) în vîrstă. Aici lucrurile sînt mult modificate atît de diferenţa de experienţă a "autorilor", de metodele asumate sau recomandate, de eterogenitatea personajelor, care nu mai sondează categorii ca bo