Un cartier fără un supermarket este ca pămîntul fără soare sau bucatele fără sare, ar spune un înţelept contemporan de cartier. Deşi nu mă număr printre înţelepţi, şi nici măcar printre gospodine, recunosc că aşa este. Dacă locuieşti într-un cartier de blocuri relativ noi, amestecat cu relicvele unor case cîndva frumoase, dar acum decrepite, şi presărat, pe ici-colo, cu cîteva chioşcuri modeste unde afişul "avem pîine" pare a fi suprema laudă, nu poţi decît să împărtăşeşti părerea înţeleptului. Căci o asemenea lipsă radicală, asociată cu lipsa deja obişnuită, în tot mai multe cartiere bucureştene, a unui parc, nu poate duce decît la limitarea, ba chiar sistarea incursiunilor, de orice fel, în zonă. Zona Traian este cu siguranţă o astfel de zonă care obstrucţionează, din start, ideea de promenadă. Poţi merge, rezistînd gunoaielor în bătaia vîntului, pînă la Piaţa Traian ca să cumperi nişte legume mici şi scumpe. Sau pînă la tarabele de pe lîngă piaţă, pentru a cumpăra cîteva produse (diverse) inutile şi contrafăcute. Ori, cel mai des, pînă la magazinul din colţ, non-stop, unde găseşti aproape de toate, la preţuri mari şi într-un stil îngrămădit, antiestetic. E drept că înaintarea pe căile capitaliste ale tranziţiei a adus zonei, privită în extensiile ei, şi oarecari locuri la care îţi poţi permite să aspiri, dacă nu chiar să ajungi: o benzinărie Shell şi una OMV, însoţită de cafenea, unde te poţi delecta cu produse nu prea multe, dar de calitate, dar şi cu maşini de marcă, inclusiv jeep-uri. Mai încolo se situează cofetăria Ana, de unde eşti liber să cumperi bunătăţi la pachet. Şi dacă te ţin curelele şi nervii să treci de zona praf-cîini-homeless-i, poţi ajunge chiar pînă la magazinul Unirea, cu McDonald's-ul şi KFC-ul său cu tot. Toate acestea se întîmplau pînă în momentul de faţă. Ar fi trebuit, ca atare, să folosesc timpul trecut în toate afirmaţiile de ma