În lume nu-s mai multe Românii, dar, cu siguranţă, în România se aud multe voci ale lumii. Includ aici şi birocraţii Uniunii Europene, Consiliului Europei sau ai altor sisteme suprastatale, dar şi reprezentanţii unor state care au rază lungă de acţiune. De exemplu, Statele Unite ale Americii. America (pe scurt) e o ţară mare şi frumoasă, chiar dacă nu are nici vulcani noroioşi, nici strada Lipscani şi nici biserici din lemn. E o ţară tînără, dar care îşi păstrează aceeaşi Constituţie de peste 230 de ani. Asta în timp ce mîndra Românie, ţară veche, cu tradiţii şi vicii bine înrădăcinate de pe vremea dacilor şi a migratorilor, se luptă tot cu TBC-ul şi hoţia. Obişnuinţa e a doua natură, cum ar zice ministrul Mediului. Dornici de modernitate, cîrpim legea fundamentală la fiecare 14 ani. Nu prea ne plac principiile cu bătaie lungă. La ce ne-ar folosi? România e condusă ferm de adepţii improvizaţiei continue, după principiul pompierilor "unde arde, sărim şi noi". Dacă nu arde, importăm brichete! Scandalurile sînt îngropate de comisii, iar succesele sînt decorate cu comisioane. Lucrurile care nu sînt expres interzise sînt, nu-i aşa, obligatorii. Iată cazul doamnei Puwak, încă ministru al Integrării la ora cînd scriu. În lipsa unui cod al bunului-simţ a trebuit să sugă fonduri europene prin reţeaua capilară a rubedeniilor. Răuvoitorii îi cer capul, dar guvernul o apără, căci, deh, s-ar crea un precedent. Unde am ajunge oare dacă viruşii moralei ar infecta viaţa publică dîmboviţeană? Nu prea departe. Că ţara fără miniştri e ca Dunărea la Calafat - ba nu e, ba i se văd epavele! Şi nici acelea nu-s româneşti! Iată, ministrul Educaţiei dă un exemplu (educativ, fireşte!) tinerelor generaţii. Nu vizitează decît şcolile "rezolvate" şi numai înconjurat de copii cu flori, aduşi pe bază de convocator. Tras de mînă să vadă şi alt aşezămînt, măcinat de ani şi igrasie, domnul mi