"şi vine şi ziua cînd lumea începe

să vă confunde cu o ladă de gunoi "

Matei Vişniec,

Teatru descompus sau Omul-ladă-de-gunoi Legenda Bulevardului Constructorilor A fost odată un bulevard. Lung, umbrit de copaci şi de normalitatea unei străzi bucureştene, acest bulevard era populat, în egală măsură, atît de oameni cît şi de cîini. În timp însă, peste populaţia băştinaşă a zonei s-au aciuit, la început timizi, cîţiva oameni în albastru. Iniţial lumea s-a bucurat la vederea lor. (Apăruseră pe bulevard cîteva nelămuriri în carosabil, ici o groapă, colo un hop, iar sunetul pickhammer-ului la cafeaua de dimineaţă mergea mînă-n mînă cu iluzia perfectă că va fi un drum la fel.) Lucrările au demarat în forţă. Într-o luni dimineaţă s-a spart jumătate de stradă, marţi, cealaltă jumătate. Miercuri şi joi lucrurile au cam stagnat, dar de-abia într-o vineri s-au oprit de tot. Motivul: căldura mare din acea vară, temperaturile aberante, era imposibil de muncit cu soarele de patruzeci de grade în ceafă. Simpatia faţă de oamenii în albastru veniţi să pună ordine în carosabil laolaltă cu imaginea idilică a unui viitor drum impecabil, aproape european, făcea să merite, din plin, jertfa cauciucurilor şi a pantofilor. Cam aşa au gîndit băştinaşii zonei, cu zîmbetul pe buze, luni de-a rîndul. Orice aşteptare, dacă nu se referă la Godot, are o finalitate: într-o bună zi, circulaţia s-a reluat fără probleme pe un drum ca-n palmă. Timp de trei săptămîni bulevardul a ţinut-o într-o veselie şi o sărbătoare. Bucuria mare nu a ţinut însă prea mult. La sfîrşitul perioadei de graţie, oamenii în albastru au reapărut. De data asta mai numeroşi, însoţiţi de o armată de oameni în portocaliu, mai echipaţi. Înlocuire de ţevi. Locuitorii au oftat, văzînd frumosul şi noul asfalt pierind sub greutatea pickhammer-elor. Dar au înţeles. Deh, ţevile erau, ce e drept, vechi, de prin '7