Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Ştiri de buletin

Publicat in Dilema Veche, vineri 26 septembrie 2003 ·

Bună seara, doamnelor şi domnilor, de mult visam să vă prezint o ediţie a Telejurnalului, n-am mai apucat la ora 19, o s-o fac, în reluare, la ora 2 din noapte, bine v-am găsit la cele mai importante ştiri ale zilei. (Generic, camera planează din dreapta spre plan frontal.) Zi de coşmar la Constanţa, unde o fată de cinci ani n-a mai putut fi salvată după ce a căzut într-un puţ adînc de 10 metri. El a fost săpat de ocupanţii unui obiect rulant care, la pariu, nu va fi revendicat de nici o persoană juridică. Neli Ferescu ne dă amănunte de la faţa locului. (Secvenţe cu un grup de femei care-şi smulg părul din cap, în timp ce un pompier saltă din pomeţii obrazului, sugerînd că, dacă, ehehe!, în zonă ar fi fost aşteptată vreo vizită ministerială, alta ar fi fost desfăşurarea de forţe şi groapa ar fi fost astupată poate chiar mai înainte de-a fi fost săpată.) Surpriză de proporţii în privatizarea Petrom: o ofertă de (se spune un număr oarecare) de milioane de dolari a fost făcută de Săducan Rinculeţ; acesta, asociat cu un ONG, susţine că are fondurile necesare pentru a asigura plasarea actualei firme de stat în mîinile unor investitori autohtoni. Contactat de reporterii noştri, dl Vîncu ne asigură că acest inedit parteneriat va produce un cutremur. La bursa din Tokyo, acolo e mai frecvent oricum. (Sincron cu dl Vîncu, spunînd "Da, sigur va fi un cutremur, v-am mai spus, harigato!".) Spre disperarea poliţiei franceze, 200 de romi cu cetăţenie română şi-au instalat tabăra la marginea oraşului Saint-Denis. Ei susţin că s-au deplasat în Franţa în căutarea versiunii originale a lucrării Ghidul chirurgului amator. Cum să operezi fără copyright şi să moară alţii de ciudă, apărută recent sub semnătura unor profesionişti români. Fan declarat al ministrului de la Bucureşti care a coordonat ediţia, ministrul austriac de Interne a ameninţat iarăşi cu introducerea vizelor pent

Articolul in Dilema Veche >>

Citeste si top 10 stiri de azi

ALEGERI EUROPARLAMENTARE 2024. Cine a câştigat, cine a pierdut şi cine a dat-o în bară la alegerile europene

News.ro acum o ora
Un lucru este sigur după alegerile de duminică pentru Parlamentul European: nu toată lumea sărbătoreşte. Extrema dreaptă a avut o noapte bună, dar alţii nu prea. În timp ce dreapta a câştigat în forţă, verzii şi liberalii au avut o noapte grea. Iar

Aeronava în care se afla vicepreşedintele statului Malawi a dispărut

Mediafax acum 16 minute
O aeronavă în care se afla vicepreşedintele Saulos Chilima din Malawi a dispărut. La bord se aflau şi alte nouă persoane, se arată într-un comunicat al biroului preşedintelui. Avionul a dispărut luni în apropierea capitalei statului african.

Cod roșu de furtuni în trei județe din vestul țării

Press Alert acum 2 ore
< p> Meteorologii au emis luni după-amiaza o avertizare Cod roșu de furtuni valabilă în mai multe localități din județele Arad, Timiș și Caraș-Severin. Sunt vizate localitățile Caransebeș, Oțelu Roșu, Zăvoi, Berzovia, Turnu Ruieni, Obreja, Băuțar, C

Covasna: Niciun român în Consiliul Local Sfântu Gheorghe

Radio Mures acum 32 minute
Uniunea Democrată a Maghiarilor din România a obţinut toate cele 21 de locuri în Consiliul Local Sfântu Gheorghe, niciuna dintre celelalte şase formaţiuni politice participante la alegerile de duminică neîntrunind numărul necesar de voturi pentru a

Producția de gaze a Gazprom s-a prăbușit până la cel mai scăzut nivel de la înființarea companiei

HotNews acum 2 ore
Gigantul energetic rusesc Gazprom Group a tăiat anul trecut producția sa de gaze naturale cu 13%, aceasta ajungând în 2023 la un minim istoric de 359 de miliarde de metri cubi, a arătat compania în raportul său pe anul precedent, publicat luni și ci

Cătălin Drulă demisionează de la șefia USR!

Ziua Constanta acum 5 ore
Președintele USR, Cătălin Drulă, a anunțat că va convoca un Congres al USR pentru alegerea unui nou președinte al partidului. Drulă a spus că va rămâne alături de colegii din USR, dar este nevoie de un restart al partidului. ”Îmi asum acest rezultat

Superliga: Alexandru Mateiu va juca la Petrolul Ploieşti

News.ro acum o ora
FC Petrolul Ploieşti anunţă că a ajuns la un acord cu Alexandru Mateiu, care a semnat un angajament pe doi ani. În vârstă de 34 de ani, Mateiu evoluează pe postul de mijlocaş. A început fotbalul la FC Braşov, echipă cu care a câştigat liga secundă î

Cine sunt românii din diaspora, care au trimis partidul SOS al Dianei Șoșoacă în Parlamentul European

HotNews acum 2 ore
Aproape 15% dintre bărbații români din țările OCDE lucrează în construcții, în timp ce alți 10% lucrează în fabricarea de vehicule și mașini. Agricultura (cultură și producție animală) angajează aproximativ 3,5% din emigranții români, iar o pondere

Ciolacu: Cred că că cel mai bun portofoliu de comisar european pentru România este economie şi piaţă internă

News.ro acum 3 ore
Premierul Marcel Ciolacu a declarat că, în opinia sa, cel mai bun portofoliu de comisar european pentru România este economie şi piaţă internă, nu cel de Apărare, pentru că nu comisarul gestionează trupele, acest lucru se întâmplă în NATO. „Au încep

Rezultate alegeri europarlamentare 2024. Lista finală cu cei 33 de europarlamentari care vor reprezenta România

HotNews acum 2 ore
Potrivit ultimelor date furnizate de BEC, după numărarea a peste 97% din voturi, PSD are 11 mandate, PNL - 9 mandate. Partidul lui George Simion a obținut 6 mandate, Alianța Dreapta Unită - 3 mandate, iar UDMR - 2 mandate. La capitolul independenți,

Vremea

București
acum

34°
lun.

22°/36°
mar.

20°/34°
mie.

20°/32°
joi

19°/31°
Iasi
acum

23°
lun.

18°/32°
mar.

19°/31°
mie.

15°/24°
joi

17°/24°
Constanta
acum

25°
lun.

20°/26°
mar.

20°/26°
mie.

20°/23°
joi

19°/25°
Cluj-Napoca
acum

24°
lun.

17°/28°
mar.

16°/24°
mie.

15°/20°
joi

13°/21°
Timisoara
acum

22°
lun.

20°/30°
mar.

17°/23°
mie.

15°/20°
joi

13°/21°