Cînd s-a adresat Adunării Generale a O.N.U., pe 23 septembrie, dl Kofi Annan a vrut să puncteze exact momentul în care se află relaţiile internaţionale şi poziţia delicată pe care forul mondial o are în acest context. Nu ştiu dacă domnia-sa a vrut să aibă un discurs care să rămînă de referinţă, dar, după opinia mea, a reuşit. Cu responsabilitate şi acurateţe, cu echilibru şi fără echivocuri, dl Annan a spus lucrurilor pe nume. Prestaţia domniei-sale e cu atît mai lăudabilă, cu cît forul mondial şi-a făcut o prea lungă tradiţie din a ocoli problemele fierbinţi făcîndu-se că le abordează, din a reacţiona cu grijă şi din a se mişca greu. Ca de obicei, presa, liderii politici şi diversele organizaţii din lumea largă au decupat cu grijă ideologică exact acele pasaje din discursul dlui Annan care servesc propriei agende. Pentru unii, secretarul general l-a criticat dur pe Bush. Pentru alţii, a pus în discuţie în termeni clari logica acţiunii militare preventive. În fine, pentru alţii, dl Annan l-a criticat serios Consiliul de Securitate pentru incapacitatea sa de a propune soluţii reale ameninţărilor cu care lumea se confruntă azi şi a dat semnalul începerii unei reforme profunde a Organizaţiei. Dl Annan a vorbit, în concluzia cuvîntării sale, despre necesitatea reformării Organizaţiei, despre incapacitatea dovedită de a reacţiona în faţa marilor crize şi despre consecinţele tragice ale întîrzierilor şi ezitărilor - totul fiind pus în termenii inacceptabilului. Dl Annan şi-a exprimat opoziţia în privinţa logicii acţiunii preventive. Conform acestei logici, un stat care se simte ameninţat poate să acţioneze unilateral sau prin alianţe ad-hoc pentru a curma ameninţarea, fără să aştepte ca agresiunea împotriva sa să se producă. Dl Annan se teme, pe bună dreptate, că acceptarea unei asemenea logici deschide calea unor abuzuri ce pun serios în pericol fragilul echilibru