Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Rîsu' - plînsu'

Publicat in Dilema Veche, joi 2 octombrie 2003 ·

Săptămînile de dinaintea exercitării suveranităţii poporului în chestiunea amendării Constituţiei dar, mai ales, orele cuprinse între videoconferinţa PSD-istă şi închiderea secţiilor de votare vor rămîne în istorie. Deşi cad în păcatul pentru care îi criticam pe unii jurnalişti nu demult, nu mă pot abţine de la verdicte istorice în asemenea momente de înaltă emoţiune: orele cuprinse în intervalul de cînd nea Cozmâncă a sunat mobilizarea generală pînă urnele s-au închis sînt ore astrale! Adică ore din acelea în care se întîmplă chestii de-ţi iau răsuflarea. Nu am nici o îndoială. Orele astea vor rămîne în istorie drept dovadă clară că România e o ţară nemuritoare, care nu dispare, nu se surpă şi nu se pulverizează, nu se striveşte, nu se dezintegrează şi nu ia foc orice, dar absolut orice i s-ar întîmpla. E bine! Cu disponibilitatea asta largă şi cu rezistenţa asta eternă, i s-ar putea întîmpla chiar să intre în Uniunea Europeană. Dar ce zic eu să intre, că intră sigur, vreau să zic că i s-ar putea întîmpla chiar să ajugă să fie o ţară europeană. România, însă, suportă cu un aer mult prea degajat dezlănţuirea la scară naţională a unui spectacol grotesc şi respingător, cum a fost referendumul pentru adoptarea Legii de modificare a Constituţiei. E simptomatic pentru statul nostru de drept că are o Constituţie care se modifică printr-un referendum în care se pare că dimensiunea ilegalităţilor e întrecută doar de cea a ridicolului. Am citit şi am auzit poveşti de domeniul incredibilului. Oameni care au votat de cinci ori, urne plimbate peste tot, consultaţii medicale gratuite la cabina de votare, tombole la urne, bilete la meci şi mititei, lemne de iarnă şi ajutoare sociale - totul pentru românii cu conştiinţa civică probată. Amuţitor. Ce putem aştepta de la această Constituţie, de la cei care vor servi jurînd pe ea, de la cei care sînt subiecţii căreia ea i se ap

Articolul in Dilema Veche >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Rezultate alegeri locale 2024 Primăria Baia Mare, câștigată în premieră de PSD

HotNews acum 40 minute
Candidatul PSD pentru funcţia de primar al municipiului Baia Mare, Doru Dăncuş, viceprimar cu atribuţii de primar interimar, a anunţat, luni, pe pagina sa de socializare că a câştigat alegerile locale. Ștampilă de vot, alegeri 2Foto: Inquam Photos /

Avertizare de cod portocaliu de caniculă în județul Constanța !

Ziua Constanta acum o ora
ANM a emis o avertizare de cod portocaliu valabil pentru ziua de astăzi, 10 iunie 2024. Intervalul de valabilitate este 10 iunie, ora 10.00 – 11 iunie, ora 10.00 Fenomenele vizate sunt temperaturi deosebit de ridicate, caniculă, disconfort termic

Peste 1.700 de apeluri la 112 referitoare la nereguli în secțiile de votare. Situația în județul Constanța

Ziua Constanta acum o ora
Pe timpul desfășurării alegerilor locale și europarlamentare din 9 iunie 2024, în intervalul orar 07:00 – 22:00, operatorii Serviciului de urgență 112 au preluat și procesat 1.736 de apeluri de urgență care semnalau evenimente în legătură cu procesu

ALEGERI LOCALE 2024 - Primarul comunei Floreşti din judeţul Prahova, care recent a scăpat de un dosar în urma prescrierii, obţine încă un mandat

News.ro acum 50 minute
Primarul comunei Floreşti din judeţul Prahova, Simona David (PNL), care în urmă cu o lună şi jumătate a scăpat de acuzaţiile dintr-un dosar penal, în urma prescrierii faptelor, a obţinut un nou mandat.

ALEGERI LOCALE 2024 - Deputatul Aurel Bălăşoiu, exclus din PSD după ce numele său a fost vehiculat în contextul unui scandal sexual, a câştigat Primăria comunei Rociu, din Argeş, candidând din partea PNL

News.ro acum 2 ore
Deputatul Aurel Bălăşoiu,exclus din PSD după ce numele său a fost vehiculat în contextul unui scandal sexual, a câştigat Primăria comunei Rociu, din Argeş, candidând din partea PNL Pentru alegerea primarului comunei Rociu, din Arges, au fost înregis

Nicușor Dan, întrebat dacă se va înscrie într-un partid după victoria de la București: „Intenţia mea este să rămân independent

HotNews acum o ora
Nicușor Dan a obținut duminică al doilea mandat la Primăria Capitalei, cu un scor răsunător. Întrebat la Digi24 dacă se va înscrie în vreun partid, primarul a răspuns că nu are timp de politică de partid, notează News.ro. Nicușor Dan la aflarea exit

Femeie din Timiş, decedată după ce a căzut cu bicicleta într-un canal

Press Alert acum 2 ore
Sfârşit tragic pentru o femeie în vârstă de 51 de ani, care a murit după ce a căzut cu bicicleta într-un canal de colectare a apei pluviale din Saravale, judeţul Timiş. „La data de 10 iunie a.c., în jurul orei 00:01, polițiștii orașului Sânnicolau M

MAI: 1.578 de contravenţii sau posibile infracţiuni, sesizate în ziua alegerilor

Mediafax acum 59 minute
Dintre acestea, 601 nu s-au confrimat, ceea ce reprezintă aproape 40%, iar 136 sunt în curs de verificare. Faţă de alegerile anterioare, numărul sesizărilor este în scădere cu 3,2%. De asemenea, 11 sesizări nu au fost de competenţa MAI. 13,9% dintre

ALEGERI LOCALE 2024 - Votul pentru Consiliul General al Municipiului Bucureşti - PSD - 27%, Alianţa Dreapta Unită - 26,6%, PNL - 12% - rezultate parţiale

News.ro acum 2 ore
PSD a obţinut 27% din voturi la algerile pentru Consiliul General al Municipiului Bucureşti (CGMB), Alianţa Dreapta Unită - 26,6%, PNL - 12%, conform rezultatelor parţiale după numărarea a 80% din voturile exprimate. La CGMB, după centralizarea a 80

SUA cer un vot în Consiliul de Securitate pentru a sprijini proiectul de armistiţiu în Gaza

G4Media acum o ora
Statele Unite au anunţat că au solicitat un vot în Consiliul de Securitate al ONU asupra proiectului său de rezoluţie care solicită Israelului şi Hamas să pună în aplicare acordul de încetare a focului în Gaza „fără întârziere”, fără a specifica o d

Vremea

București
acum

34°
lun.

21°/36°
mar.

20°/34°
mie.

20°/32°
joi

19°/29°
Iasi
acum

29°
lun.

18°/32°
mar.

19°/31°
mie.

15°/26°
joi

16°/21°
Constanta
acum

32°
lun.

20°/32°
mar.

20°/26°
mie.

20°/24°
joi

19°/25°
Cluj-Napoca
acum

23°
lun.

17°/26°
mar.

15°/24°
mie.

15°/21°
joi

12°/21°
Timisoara
acum

28°
lun.

19°/30°
mar.

17°/25°
mie.

15°/19°
joi

14°/24°