* Iulian Tănase, Sora exactă, Editura ICARE, 2003. Dacă e extrem de dificil să scrii despre cărţile lui Gellu Naum, să le analizezi literar sau să le situezi în contexte, e de-a dreptul sinucigaş să scrii despre cărţile legate în vreun fel de poet. Cînd nu te numeri printre cei ce le-au fost apropiaţi lui Gellu şi Lygiei Naum, dar nu te regăseşti nici în tabăra celor ce mărturisesc o "lipsă de organ" pentru opera naumiană şi te arunci să scrii (pe la gazete, e drept), trebuie să te aştepţi la ridicări din umeri (verbalizate) de ambele părţi. Cercul, atît de divers, din jurul "pohetului" îşi apără moştenirea, scepticii din tabăra... paralelă îşi apără luciditatea sau propria formulă poetică. Cum să mergi, spunînd totuşi ce ai avea de spus, pe muchia tăioasă care desparte două feţe ale aceluiaşi tip de receptare, diferite între ele prin prezenţa/absenţa unui sentiment mai degrabă de natura credinţei decît de domeniul analizei literare? Între aceste două forme de raportare (îndreptăţite amîndouă) e aproape uimitoare situarea doamnei Lygia Naum, legatara poetului şi oficianta, în posteritate, a unui cult firesc al operei acestuia. Prin decizia soţiei lui Gellu Naum, au văzut tiparul în ultimii ani cărţi iniţiatice precum Calea Şearpelui şi vor fi probabil reeditate volume pe care le mai ştiu doar puţini dintre cei interesaţi de opera ultimului mare suprarealist român, Medium, Teribilul interzis, Castelul orbilor. Iubitei suprarealiste a lui Gellu Naum, oficiantei imparţiale a unui cult firesc, Zenobiei, Catherinei Mahoney şi tuturor ipostazelor feminine ale sufletului poetului le este dedicată ultima carte a lui Iulian Tănase, venind firesc după Iubitafizica din 2002, dar mai ales după volumul colectiv coordonat în 2002, Pentru Gellu Naum. Punctul de pornire al recăutării (poetice) de sine este poemul propriu din acel volum, intitulat atunci 29 septembrie 2001 (z