După revoluţie, am asistat la explozia presei. Întîi ziarele, apoi radioul şi, acum, televiziunile de tot soiul! Democraţia gîfîie, cîinele de pază latră! Încă din primele zile presa a atacat, a dezvăluit şi a întrebat. Toate scandalurile acestei lumi în prefacere au apărut mai întîi din rotativă. Cei vizaţi (instalaţi la putere sau în dependinţele ei) au încercat să dreseze ziariştii. Pe unii cu puşcăria şi amenzile, pe alţii cu funcţii, cu ponturi direcţionate şi cu publicitate de la stat. Ici-colo au reuşit (vezi provincia!), dar, la scară mare, nu prea! Interesele patronilor de presă sînt variate - cînd unul ascunde un scandal, ceilalţi îl pun sub titlu. Altfel zis, în aşteptarea unui Times autohton, trebuie să cumpărăm mai multe ziare. E o soluţie cam strîmbă, dar în ton cu traseismul politic, cu asfaltarea pe ninsoare şi alte contorsiuni naţionale. Între atîtea dileme, modelul comportamental a fost BBC-ul. Nu pentru radioul naţional, ci pentru naivii care mai cred în fabula cu Lu-Min Itza şi Tu-Nelu. Recent, însă, secţia română a BBC şi-a tăiat tendoanele, sperînd că va cîştiga viteză. Invocînd reforma, liderii vechi şi noi ai secţiei române s-au descotorosit de Traian Ungureanu. Gentileţe finală, după 15 ani de redutabilă prezenţă la microfon, cel mai cunoscut ziarist al secţiei are privilegiul să mai colaboreze şase luni cu autorii faptei. Evident, traducînd şi citind ştiri din Congo! Ajunsese oare la vîrsta pensiei şi voia să-şi legene nepoţii pe genunchi? Nici vorbă, Traian nu are nici 50 de ani. Un defect, totuşi, are: nu agreează indicaţiile "strategice" susurate de sirenele cu funcţii. În secţia română, responsabilitatea editorială, mult clamată în regulamentele BBC, funcţionează nuanţat. Şi cu argumente clasice: "nu e cazul", "nu e momentul", "nu-i mai da atîta importanţă lui X" etc. Mai mult, regulamentele funcţionează selectiv şi direcţionat.