Am ocazia rar, în prag de noapte, să mă gîndesc la Lucreţiu Pătrăşcanu. Nu-mi fac un merit în caz că se întîmplă, nici nu sînt chinuit de remuşcări dacă nu. Pentru că sistemul ca atare se pregătea să fie o mare înşelătorie, comunismul trebuia să aibă şi pionieri într-ale pagubei de partid; Pătrăşcanu a fost unul dintre ei. În acest moment al poveştii am dat drumul la televizor şi am reuşit să mai prind un colţ de ştire despre dezvelirea moaştelor Sfîntului Mina - mucenicul păgubiţilor. "Niciodată n-a fost lume ca acuma" - spunea un preot bucureştean, privind mîndru la coada imensă de oameni ce se prelingea în spatele bisericii - de unde puteam şi noi înţelege că, de la an la an, păgubiţii sînt tot mai numeroşi, mai evlavioşi şi mai ataşaţi celor sfinte - în schimbul detaşării efective de cele materiale. ...Din exaltare sau interes politic, Lucreţiu Pătrăşcanu a fost făcut în fel şi chip: unii l-au făcut agent britanic, alţii l-au comparat cu polonezul Gomulka; unii l-au făcut personaj de teatru (precum Titus Popovici pe la începutul anilor '70, în Puterea şi adevărul), iar alţii l-au numit "erou de tragedie clasică", asemănîndu-l lui Constantin Brâncoveanu*. E rostul personajelor istorice să ofere fiecăruia oglinda lăuntricelor fantasme. Tocmai încheiam paragraful pe cînd la televizor începea emisiunea despre cazul senatorului bănuit a fi fost informator al Securităţii în prima parte a anilor '80; invitată, dna deputat Buruiană-Aprodu ia foc în răstimp, cu o cadenţă ce mi-o face simpatică din primul minut; din minutul al doilea, cînd devin atent, îmi schimb şi părerea. ...Deloc paradoxal, Pătrăşcanu a fost, într-un fel, responsabil de moartea lui Nicolae Ceauşescu; caricatura de proces a celui din urmă s-a datorat printre altele, şi felului în care primul, ca ministru (martie '45 - februarie '48), a tras în tiparele stalinismului sistemul Justiţiei române. Cu