Ce ne facem cu integrarea europeană a porcului naţional? - pare a se întreba, mai în glumă, mai în serios, media românească în ultimele zile. Din perspectiva normelor europene în materie, "modalitatea tradiţională de a tăia porcul de Crăciun poate fi considerată barbară" - aminteşte Evenimentul zilei. Adică românii ar fi barbari? Ce "porcărie"! Îmi vin în minte diferite scene miloase legate de soarta porcului. Îmi aduc aminte de maică-mea, de pildă, anticipînd analogia lui Sîrbu cu corida şi provocînd un porc prin luminatorul blocului cu o eşarfă îmbibată în cloroform. După cîteva minute, porcul a grohăit angelic, a dat ochii peste cap şi s-a aşezat cu picioarele în sus. Aşa erau să facă şi musafirii care au gustat peste cîteva ore din pomana porcului anesteziat. Alţi miloşi au încercat o dată să gazeze porcul ca să nu se mai chinuie şi i-au băgat un furtun în gură, au dat drumul la gaze şi au aşteptat. Din motive greu de priceput, porcului se pare că i-a plăcut, aşa că după cîteva minute a plecat mulţumit în paradisul porcilor. Surpriza a venit la pîrlitul porcului, căci acesta, umplut cu gaz, a explodat. Acestea sînt însă mici aberaţii individuale, abateri de la norma colectivă. Dacă întrebi însă pe cineva la ţară de ce taie porcul aşa cum îl taie îţi va răspunde ridicînd din umeri: Aşa se face la noi. Sau, mai precis: Aşa-i rînduiala! Porcul nu se taie aşa cum îl taie capul pe fiecare, ci aşa cum este rînduiala. Iar rînduiala este nici mai mult, nici mai puţin decît ordinea cosmică, o viziune împărtăşită despre lume şi viaţă în care se integrează şi omul, şi porcul. O viziune care impune omului să ceară iertăciune porcului şi să-l pomenească apoi (aproape) creştineşte pentru a nu strica rînduiala lumii. Există un rost în acţiunile colective desfăşurate cu frenezie de români în perioada sărbătorilor de iarnă, adică un sens legitimat în şi prin o viziune desp