Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Spectacolul vorbelor

Publicat in Dilema Veche, duminică 2 noiembrie 2003 ·

Talk-show-ul a avut la noi suişuri şi coborîşuri. Au fost perioade cînd cu toţii ne uitam seri de-a rîndul în gura unor personaje ca, de exemplu, Ciumara şi nu ne plictiseam. Oamenii ne promiteau ceea ce am vrut să auzim dintotdeauna, că o vom duce mai bine, că a răsărit soarele şi pe uliţa noastră - şi, legănaţi de astfel de poveşti, adormeam fericiţi sugîndu-ne degetul cel mare. Alteori, ne săturam să mai auzim poveştile cu care eram adormiţi şi schimbam pe un alt canal atunci cînd vedeam că se adună iarăşi oameni să despice firul în patru. Ca urmare a atitudinii noastre, oamenii respectivi şi-au ostoit apetenţa pentru vorbărie, iar talk-show-urile s-au împuţinat văzînd cu ochii (lăsîndu-l într-o perioadă pe Marius Tucă pe post de ultim bastion). Deloc întîmplător, scăderea interesului pentru astfel de emisiuni a coincis cu scăderea interesului pentru politică - datorată perioadelor ne-electorale sau a sentimentelor de frustrare şi dezamăgire pe care le încerca populaţia. Pentru că talk-show-ul, adevăratul talk-show, este cel legat de viaţa cetăţii şi, prin urmare, de viaţa politică şi de reflectarea acesteia. Şi realizat în direct. (În acest sens, se poate face un test: "Numiţi repede trei talk-show-uri!" - şi nu ştiu cîţi vor nominaliza talk-show-urile (în direct, şi ele) "De 3 x femeie" sau "Teo".) Acum, pe măsură ce vremurile electorale se apropie, talk-show-urile recîştigă teren şi încep să se înmulţească. (Printre noile apariţii, în treacăt fie spus, este de remarcat cel realizat de Robert Turcescu pe Realitatea TV, unde moderatorul, deşi nou în această branşă, poate fi pus fără probleme alături de numele "grele" existente deja pe piaţă.) Deocamdată, mă voi referi, în cele ce urmează, la talk-show-urile programate zilnic la o oră care a devenit aproape prime-time pentru asemenea emisiuni - ora 22. Este vorba de "Tucă Show", "Maşina de tocat" şi "Naşul"

Articolul in Dilema Veche >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Alfred Simonis (PSD), noul președinte CJ Timiş: Avem majoritate împreună cu PNL. Să încetăm polemica. Marile proiecte ale judeţului mă aşteaptă

HotNews acum 31 minute
Preşedintele ales al Consiliului Judeţean Timiş, Alfred Simonis (PSD), a declarat că partidul său a câştigat alegerile din judeţ în peste 400 de secţii de votare. Simonis a precizat că urmează să aibă o întâlnire cu Alin Nica (care a ocupat până acu

Alegeri electorale 2024 Diana Șoșoacă și Luis Lazarus intră în Parlamentul European. Câte mandate au prins celelalte partide?

Ziua Constanta acum o ora
Diana Șoșoacă și Luis Lazarus intră în Parlamentul European. Partidul SOS a trecut de pragul de 5% la alegerile europarlamentare, după centralizarea a 97,87% de voturi. Alianța PSD-PNL va avea 19 europarlamentari, AUR – 6, Alianța Dreapta Unită va a

VIDEO Dominic Fritz: Îmi asum o candidatură la preşedinţia USR / România are nevoie de un președinte de dreapta

HotNews acum 31 minute
Primarul Timişoarei, Dominic Fritz, a afirmat luni că îşi asumă o candidatură pentru preşedinţia USR la următorul congres al formaţiunii. Decizia vine în contextul în care Cătălin Drulă a anunțat astăzi că demisioneză de la conducerea USR, în urma „

Alegeri electorale 2024 Cine ar fi cei 33 de europarlamentari care vor fi trimiși de România la Bruxelles

Ziua Constanta acum 45 minute
Alegerile pentru Parlamentul European din 2024, cele din România, au avut loc la data de 9 iunie 2024. Aceste alegeri sunt organizate concomitent cu cele locale din România care au fost programate și comasate la aceeași dată de 9 iunie 2024. Au fost

Viorel Moldovan este noul preşedinte al clubului Rapid

News.ro acum 43 minute
FC Rapid a anunţat, luni, că Viorel Moldovan este noul preşedinte al clubului rapidist. El îi succede lui Daniel Niculae, al cărui contract a ajuns la final. FC Rapid are plăcerea de a vi-l prezenta pe noul Preşedinte al clubului, un nume important

Cătălin Drulă demisionează de la șefia USR!

Ziua Constanta acum 2 ore
Președintele USR, Cătălin Drulă, a anunțat că va convoca un Congres al USR pentru alegerea unui nou președinte al partidului. Drulă a spus că va rămâne alături de colegii din USR, dar este nevoie de un restart al partidului. ”Îmi asum acest rezultat

Avioanele F-16 şi bazele lor din afara Ucrainei, ţinte pentru Rusia dacă efectuează misiuni de luptă – RIA

G4Media acum o ora
Avioanele de luptă F-16 şi aerodromuri militare din afara Ucrainei unde se vor baza acestea vor deveni ţinte legitime pentru Moscova dacă vor lua parte la misiuni de luptă împotriva forţelor ruse (în Ucraina), a transmis luni agenţia de presă de sta

Procesul privind aducerea în România a fugarului Paul al României va fi rejudecat de justiția din Malta

HotNews acum 3 ore
Decizia privind aducerea în România a fugarului Paul-Philippe al României va fi rejudecată de autoritățile malteze, a anunțat, luni ministrul Justiției, Alina Gorghiu. Paul-Philippe se află în arest în Malta, după ce au fost respinse cererile Români

Avertizare de cod portocaliu de caniculă în județul Constanța !

Ziua Constanta acum 5 ore
ANM a emis o avertizare de cod portocaliu valabil pentru ziua de astăzi, 10 iunie 2024. Intervalul de valabilitate este 10 iunie, ora 10.00 – 11 iunie, ora 10.00 Fenomenele vizate sunt temperaturi deosebit de ridicate, caniculă, disconfort termic

Rareş Bogdan: PNL nu părăseşte corabia guvernării. N-o s-o facem doar pentru nişte calcule meschine cu caracter electoral, dezechilibru şi haos în România

News.ro acum 2 ore
Prim-vicepreşedintele PNL Rareş Bogan a precizat că PNL nu părăseşte corabia guvernării, deoarece este un partid responsabil şi nu face calcule meschine care să provoace haos şi dezechilibru în România. „Suntem un partid responsabil. Nu o să facem d

Vremea

București
acum

37°
lun.

22°/37°
mar.

20°/34°
mie.

20°/32°
joi

19°/31°
Iasi
acum

29°
lun.

18°/31°
mar.

19°/31°
mie.

15°/24°
joi

17°/24°
Constanta
acum

31°
lun.

20°/31°
mar.

20°/26°
mie.

20°/23°
joi

19°/25°
Cluj-Napoca
acum

30°
lun.

17°/30°
mar.

16°/24°
mie.

15°/20°
joi

13°/21°
Timisoara
acum

25°
lun.

19°/28°
mar.

17°/23°
mie.

15°/20°
joi

13°/21°