"L-am părăsit pentru că nu voia să se însoare cu mine. De fapt, nu mi-a zis niciodată în faţă că nu vrea, dar nu dădea nici un semn că intenţionează să-mi facă vreo propunere de genul ăsta... Eu i-am sugerat de multe ori că... I-am spus, mai în glumă, mai în serios, că nevastă mai bună ca mine n-o să găsească, că aş fi o mamă ideală... Normal că i l-am prezentat şi părinţilor mei. L-au plăcut, da' din punctul lor de vedere putea fi oricine în locul lui, numai să aibă bani. El avea bani, cîştiga aproape cinci sute pe lună, deşi apartamentul în care stăteam era al meu. Asta nu m-ar fi deranjat, dacă legătura noastră ar fi devenit una oficială. Crede-mă că mi-a crăpat obrazu' de ruşine cînd, la ultimul recensămînt, am scris acolo «uniune consensuală». Am şi plîns, dup'aia, dar el nu m-a văzut sau s-a făcut că nu mă vede! Un măgar..." Nimerisem întîmplător lîngă femeia aceea înaltă, foarte slabă şi foarte răcită căci îşi sufla mereu nasul în batistă, după care strănuta discret. Eram într-un microbuz, în drum spre Cîmpina. Înainte să ieşim din Bucureşti, ştiam deja multe amănunte intime din viaţa ei, dar nu ştiam cum o cheamă. Nici n-am întrebat-o. După ce a intrat în vorbă cu mine, comentînd o revistă despre viaţa mondenă pe care o citea şi pe actorii de la Hollywood care "ba se căsătoresc, ba divorţează... E o nebunie acolo la ei!", a început fără nici o introducere să-mi vorbească de "răposatu'". Aşa i-a zis lui, la un moment dat, în glumă. Nici pe el n-am aflat cum îl cheamă, pînă la finalul discuţiei, de fapt un monoton şi nesfîrşit monolog. Am lăsat lucrurile aşa, pentru că mi-a plăcut ca întreaga poveste să fie învăluită într-un soi de mister domestic. "De fapt, cred că asta a fost greşeala...", a continuat ea. "Că ne-am mutat împreună. În momentul în care te muţi cu un bărbat şi trăieşti zi de zi cu el, tot farmecul dispare. Totul se banalizează. Îi speli c