"Niciodată nu-l vom uita pe crainicul

Walter Cronkite dîndu-şi jos ochelarii

săi subţiri şi, cu o voce înecată de emoţie,

anunţînd că..." (un american, azi) Cea mai valoroasă piesă de celuloid a tuturor timpurilor se află într-un seif refrigerat, imposibil de ars sau de inundat, din clădirea Arhivelor Naţionale din Washington. Acoperă numai 26 de secunde, este opera unui proprietar de croitorie pe nume Abraham Zapruder - care avea la el o cameră Bell & Wowell de 8 mm, luată în acea zi la serviciu la rugămintea secretarei sale. În timp, filmul a avut milioane de copii - oficiale şi piratate -, devenind un icon al pop-culturii; în ziua aceea, două treimi din americanii de azi nu erau născuţi - azi, nu există locuitor conştient al lumii civilizate care să nu-l fi văzut măcar o dată. La cîteva zile după filmarea sa, pelicula de 494 de cadre, fără sunet, a fost cumpărată de revista Life pentru suma de 150 de mii de dolari. La scurt timp, a devenit piesă în ancheta unei comisii federale. Pe 6 martie 1975, filmul a fost pentru prima dată difuzat de o televiziune publică - în programul Good Night, America al postului ABC -, iar emoţia pe care a stîrnit-o avea s-o pună în umbră pînă şi pe cea, contrafăcută, provocată de filmul cu mult mai sîngeros ce avea să fie lansat în acea vară - Fălci, hitul cinematografic al anului. În 1999, o altă comisie a Congresului SUA a decis catalogarea peliculei ca piesă de tezaur naţional - iar familia Zapruder a primit 16 milioane de dolari în schimbul renunţării la orice formă de proprietate. În film se vede o piaţă: Dealey Plaza, azi loc de pelerinaj; în sezoanele bune se vede pe asfaltul şoselei un x ce marchează locul în care s-a produs, spun unii, ieşirea din adolescenţă a Americii - chiar atunci, la ora 12,30 din 22 noiembrie '63. Pe 22 noiembrie 1993, Muzeul Etajului Şase din acea piaţă a devenit parte din Sectorul