Lăcomia şi libertatea de a te plînge În ultimul deceniu al secolului trecut, democraţia părea a fi singura direcţie - cea bună - spre care se îndreptau ţările eliberate de dictatură. Începea tranziţia, un fel de sală de aşteptare între nenorocirea care a fost şi fericirea care o să fie, o etuvă unde cetăţenii urmau să se dezinfecteze şi să renunţe la relele obiceiuri deprinse în deceniile anterioare. Era considerată adevărată afirmaţia lui John Mueller: "Experienţa tranziţiei în multe dintre ţările postcomuniste, dar şi din alte părţi, sugerează că democraţia ca formă de guvernare şi capitalismul ca formă a relaţiilor economice sînt realmente foarte simple, chiar naturale, şi dacă nu sînt obstrucţionate de către bandiţi cu puşca în mînă, se pot naşte destul de uşor şi de repede fără să fie nevoie de vreo pregătire anterioară, de vreo evoluţie sau de anumite condiţii. Cred că democraţia înseamnă să le permiţi oamenilor să se plîngă, iar capitalismul înseamnă să le laşi oamenilor libertatea de a fi lacomi". Rar profeţie care să se fi dovedit atît de repede falsă. Libertatea de a fi nemulţumit, ca şi invitaţia la lăcomie, pot avea rezultate economice şi politice extrem de depărtate de democraţie şi de capitalism.

Nici dictatură, nici democraţie Realitatea ţărilor parcate în zona numită "de tranziţie", dar unde nu se mişca nimic, deşi formal, se ţineau alegeri mai mult sau mai puţin libere, iar proprietatea statului era transferată, încetul cu încetul, în mîinile unor particulari, a diminuat entuziasmul iniţial: Thomas Carothers (fondator şi director al proiectului Endowment's Democracy and Rule of Law) a elaborat conceptul "zona cenuşie", pentru a marca existenţa unor state care vor rămîne pentru o perioadă îndelungată de timp în sala de aşteptare sau se vor sui în cu totul alt tren decît cel pentru care au cumpărat bilete. Unele încearcă să adopte modelul d