Ca răzbunare în subconştient a unei autoevaluări depreciative a istoriei noastre (ocupaţii străine, trădări autohtone, statut ingrat de vasalitate etc.), foarte mulţi dintre români agreează la cote maxime un gen de comparatism ce pare a mai drege lucrurile. Ceauşescu, furnizor involuntar al principalului eveniment al istoriei noastre recente - revoluţia din 1989 -, a devenit astfel un reper al re-inserţiei noastre în istoria lumii. Pentru că noi, românii, aveam în spate episodul numit Ceauşescu, am devenit brusc mai cunoscători într-ale altora. Ca un elev care abia a scăpat de corigenţă şi deja vrea să dea meditaţii unora aflaţi în aceeaşi situaţie, românul care urmăreşte povestea lumii la televizor are pretenţia unui déjà-vu care simplifică toate nuanţele şi face realitatea mai suportabilă pentru gustul comun. Să luăm cazurile pe rînd. Cînd, în urma unei contestaţii de proporţii, regimul Miloşevici a fost înlăturat la Belgrad, comparaţia cu Bucureşti '89 s-a făcut automat. Spectacolul străzii, bucuria cetăţeanului care are impresia că a apucat Istoria de un picior, sediul central al puterii asediat în urale de victorie - toate acestea, văzute pe ecran, ne aduceau aminte de propria noastră păţanie. Se pierdea din vedere că aceste episoade se petreceau în Europe cu totul diferite. Cea în care liderul nostru comunist o luase la vale cu elicopterul era una care între timp se mai copsese, găsindu-şi un drum ce în 1989 doar se întrevedea, mai mult neclar. La vremea lui, Ceauşescu era o excrescenţă nedorită pînă şi pe obrazul perestroikist al comunismului; Miloşevici, prins în naţionalismul său perdant, ajunsese un afront la adresa spiritului european contemporan în accepţia lui cea mai generală. La capătul unei cariere impresionante, iată-l căzut şi pe Şevarnadze, georgianul. Acum cîteva luni, preţ de trei zile (cu accent pe ultima), remake-ul a părut complet. Ce v