Şi, pentru că s-a întîmplat ca de Crăciun să ajung în Maramureş, aş vrea să vă spun că în tot Bucureştiul nu cred că erau, în acele zile, maşini cu număr de Italia cîte erau la Borşa, fie plasate strategic în centrul oraşului, să le vadă toate neamurile şi să se minuneze, fie demarate cu zgomot în faţa celor cîtorva restaurante, fie parcate în faţa caselor, din care multe încă în construcţie. Din cei 28-29 de mii de borşeni în viaţă, o treime sînt plecaţi la lucru în Peninsulă - familii întregi, cu neveste şi copii. La Baia Mare nu era strop de zăpadă, dar de la Cavnic spre Vişeu şi-n sus spre Ucraina peisajul devenea din ce în ce mai alb, ţuica din ce în ce mai tare iar piftia din ce în ce mai înroşită cu boia. La Sighetul Marmaţiei, în a treia zi de Crăciun, un festival al măştilor şi costumelor populare a scos lumea pe străzi şi l-a adus tocmai din Franţa pe Toader Steţca, fost primar de Săpînţa şi unul dintre cele mai pitoreşti personaje politice de la începutul anilor '90. În sunetul tălăngilor prinse de cojoace, în bocănit de copite de cai şi în pocnete de bice şi de artificii chinezeşti, parada trecea prin faţa tribunei în care îngheţau prefectul şi primăriţa - dar îngheţau cu zîmbetul pe buze, c-aşa-i democratic. Douăzeci de metri mai îndărăt, un chioşc cu vin fiert - 11.000 paharu' colora olfactiv perimetrul şi, strict cromatic, obrajii. Nebunie mare. Nimeni nu m-a putut lămuri de ce moroşencele, chiar şi cele ajunse la o vîrstă, au fota nu mai lungă de genunchi. După trei zile de excese intens tratate cu Unicum - un digestiv unguresc capabil să reînvie pînă şi Imperiul Austro-Ungar - şi-n faţa unui ger excesiv el însuşi, am ajuns la Săpînţa. Trosnea gheaţa în gerul serii la ora la care soţia primarului ne-a întrebat dacă vrem ceva tărie... piftii... În faţa unui noooa oripilat, ne-a adus un fel de iaurt de oaie: se fierbe laptele prin septembrie, se