(Proza) Dacă va amintiţi, anul trecut a început cu o discuţie, deschisă de Dan C. Mihăilescu în Ziarul de Duminică, despre un eventual "protecţionism estetic" aplicat literaturii române de către critica de întîmpinare. N-o s-o reiau aici, mai ales pentru că cele două-trei intervenţii au rămas fără adevărate concluzii sau urmări. Fiecare şi-a văzut, în continuare, de treburi, preferinţe, idiosincrazii. Problema rămîne însă, deşi antidotul pentru maladia diagnosticată de editorul revistei LA&I ("Sîntem hipnotizaţi de trecut, indiferenţi la prezent şi inconştienţi faţă de viitor") nu poate fi descoperit peste noapte. Iar simptomul cel mai deranjant al anamnezei e indiferenţa faţă de prezent, sau amînarea acestuia, dintr-o urgenţă recuperatorie. Indiferenţa nu e însă numai a criticii. Dacă ar fi să găsim o dominantă a cărţilor de proză (proză scurtă, roman, memorialistică ficţionalizată) apărute în 2003, aceasta ar fi: indiferenţa faţă de prezent, tradusă la nivel formal prin reluarea, limpezirea, restituirea unor scrieri anterioare. Lucru lăudabil, în sine, mai ales că volumele la care mă gîndesc sînt scrise de meseriaşi ai literaturii, oameni care ştiu bine care sînt limitele şi capcanele textului scris şi mai ştiu, la fel de bine, că prezentul cu distorsiunile lui are nevoie de timp ca să treacă (dacă e să treacă) în literatură. Pentru cititor, însă, mai mult decît pentru critică, această cantonare în trecut (tematic, dar şi ca procedee narative) poate fi un motiv de nemulţumire, manifestat în primul rînd prin alunecarea publicului dinspre memorialistica autohtonă spre literatura (mai ales) străină. Şi totuşi, în 2003 au apărut cele mai bune cărţi de proză din ultimii ani. La cele trei criterii "de bilanţ" pe care mi le asumam săpămîna trecută (valoare literară, noutate, gust personal) va trebui să adaug unul pe care îl eliminasem din start: acela editorial. N