În muzica pop de la noi, compozitorii se folosesc de kit-uri cu linii melodice sau ritmuri de-a gata cumpărate din Occident sau uneori copiază de-a dreptul piese obscure "de-afară" (sau pasaje din acestea), pentru a produce, astfel, o piesă originală, cu succes pe piaţa românească. Lucrul cel mai bun pe care-l poţi spune despre o trupă pop sau rock românească e că "sună ca afară". În filmul comercial (da, mai există şi filme româneşti declarat comerciale, deşi regizorii noştri nu concep altceva decît să facă artă pentru artă), dacă poţi să ai măcar o scenă care să arate ca în cel mai prost film hollywoodian, eşti tare. Nişte tineri care strîng bani pentru un proiect de film cu titlul unei litere aduc argumentul suprem că sînt în stare să facă efecte speciale ca-n Matrix, ceva ce n-a mai văzut România! Dacă pot să facă măcar unul ca acolo, vor fi consideraţi, pe bună dreptate, pionieri. Designerii de modă români îşi construiesc colecţiile din haine pe care le cumpără din magazine londoneze sau pariziene mai puţin cunoscute. Ce este acolo un prêt-à-porter de duzină devine aici obiect de colecţie, dacă nu chiar de colecţie haute couture. Pe de altă parte, revistele de modă (sau, în general, cele comerciale) de la noi
se fac din alte reviste, occidentale; copiază din greu de la suratele lor celebre şi nu contează dacă e vorba de numere de revistă apărute acum cîţiva ani. La noi oricum sînt noi. Credeţi că în cultura înaltă sîntem mai avansaţi decît în zonele creative comerciale? Tot cam aşa procedăm şi aici. Experimentăm motorul în patru timpi, pe cînd ei se plimbă cu TGV-ul. Căci nu mult trîmbiţata barieră a limbii ne împiedică să ne facem cunoscuţi şi apreciaţi dincolo. Bariera limbii este operabilă, eventual, în cazul literaturii. De ce oare nu sînt daţi pe spate străinii de marea cultură promovată de, să zicem, artiştii noştri plastici şi ne credem impor
