- sau despre opţiunea chioară - - Îmi pare rău, dar proiectul e slab. - Eu cred că e corect. Respectă cerinţele din program, formal nu ai ce să-i reproşezi. Şi este clar pe direcţia bună, e singurul proiect credibil de societate civilă pe care îl avem pentru această zonă. -Dar nimeni nu a contestat faptul că este corect, am spus doar că e slab. Ceea ce îşi propune să facă acest ONG este mult mai complicat şi nu m-au convins deloc că au competenţele necesare pentru a reuşi. Deocamdată, cel puţin. Ar trebui să mai lucreze la el, mai ales în privinţa aspectelor pe care le-am discutat şi cu care şi tu ai fost de acord. Atît. -Pînă atunci o să rezolve lucrurile baronii locali aşa cum ştiu ei! Asta vrei? Nu, evident, nu vroiam acest lucru, aşa că discuţia s-a oprit aici. Ea semăna cu multe altele avute în ultima vreme pe cele mai diverse teme. Cînd mi s-a părut, de pildă, că strategiile de universitate managerială avute în vedere puneau anumite probleme pe care ar fi fost bine să le mai cumpănim, am renunţat repede la critici din acelaşi motiv: asta ar fi însemnat să se lase mînă liberă unui conservatorism academic obtuz şi clientelar pe deasupra, care nu putea fi contracarat decît printr-o astfel de schimbare pe direcţia cea bună. Altă dată discutam cu un prieten despre educaţia copiilor noştri. Noi am hotărît să-l trimitem în Anglia! - mi-a mărturisit el. Am început să evaluez cu voce tare avantajele şi dezavantajele pentru un copil de zece ani de a urma singur, fără părinţi, într-un mediu total nou, un învăţămînt despre care nu aveam altminteri nici un fel de îndoială că ar fi mai performant decît cel existent actualmente la noi. M-am gîndit că poate ar fi fost mai bine ca măcar să aştepte un pic, să mai crească băiatul. Şi ce vrei să fac atunci, să-mi las copilul să-l distrugă profesoara pe care o are acum şi care, atunci cînd vine la şcoală, le dă să copieze un