Cînd s-a semnat actul de naştere al Alianţei "Dreptate şi Adevăr", Traian Băsescu şi Theodor Stolojan au spus că la alegerile locale se va candida pe liste separate, dar acolo unde filialele vor simţi nevoia să facă liste comune, această idee va fi încurajată de ei. Ne-am fi aşteptat la un val de alianţe locale spontane, venite de jos, de acolo de unde PSD domină totul. Din multele oraşe ale României, doar în Bucureşti şi Cluj PD şi PNL vor avea candidaţi comuni, ambele fiind cazuri excepţionale. La Bucureşti, era evident că Traian Băsescu nu ar putea avea competitor liberal. La Cluj, Emil Boc domină prin statura sa de politician lansat la nivel naţional. În plus, deşi statura politică a lui Boc ar putea spune altceva, la Cluj Alianţa este de fapt marginală: acolo, bătălia politică de zi cu zi se duce între PRM, prin Gheorghe Funar, şi PSD, prin restul lumii. Lăsaţi liberi să opteze, liderii locali au fugit de Alianţă. Opoziţia democratică pierde şansa de a se autopromova la această întîlnire cu electoratul. Oamenii vor stărui în confuzie. Au auzit la televizor că parcă se uniseră. Şi acum, dacă ar vrea să voteze anti-PSD, sînt chemaţi să voteze fie cu PD, fie cu PNL. Pentru justificarea neputinţei, e avansat următorul argument: folosim localele ca să aflăm ponderea reală a fiecărui partid, din care ar reieşi eventuala concluzie că s-ar putea cîştiga mai mult separat. Ambele prezumţii sînt pretexte. Dacă principala întrebare care îi preocupă continuă să fie cine e cel mai puternic partener, se pierde din vedere scopul iniţial şi duşmanul comun. Iar dacă există credinţa sinceră că fiecare se descurcă mai bine pe cont propriu, atunci ar trebui abandonată ideea de alianţă. Scopul Alianţei nu este ca cele două partide să obţină mai multe mandate şi să acţioneze apoi separat, ci să obţină împreună suficient cît să creeze masa critică de răsturnare a PSD de la puter