Mesajul a fost trimis. Multumesc!

De ce nu funcţionează Alianţa la locale?

Publicat in Dilema Veche, vineri 26 martie 2004 ·

Cînd s-a semnat actul de naştere al Alianţei "Dreptate şi Adevăr", Traian Băsescu şi Theodor Stolojan au spus că la alegerile locale se va candida pe liste separate, dar acolo unde filialele vor simţi nevoia să facă liste comune, această idee va fi încurajată de ei. Ne-am fi aşteptat la un val de alianţe locale spontane, venite de jos, de acolo de unde PSD domină totul. Din multele oraşe ale României, doar în Bucureşti şi Cluj PD şi PNL vor avea candidaţi comuni, ambele fiind cazuri excepţionale. La Bucureşti, era evident că Traian Băsescu nu ar putea avea competitor liberal. La Cluj, Emil Boc domină prin statura sa de politician lansat la nivel naţional. În plus, deşi statura politică a lui Boc ar putea spune altceva, la Cluj Alianţa este de fapt marginală: acolo, bătălia politică de zi cu zi se duce între PRM, prin Gheorghe Funar, şi PSD, prin restul lumii. Lăsaţi liberi să opteze, liderii locali au fugit de Alianţă. Opoziţia democratică pierde şansa de a se autopromova la această întîlnire cu electoratul. Oamenii vor stărui în confuzie. Au auzit la televizor că parcă se uniseră. Şi acum, dacă ar vrea să voteze anti-PSD, sînt chemaţi să voteze fie cu PD, fie cu PNL. Pentru justificarea neputinţei, e avansat următorul argument: folosim localele ca să aflăm ponderea reală a fiecărui partid, din care ar reieşi eventuala concluzie că s-ar putea cîştiga mai mult separat. Ambele prezumţii sînt pretexte. Dacă principala întrebare care îi preocupă continuă să fie cine e cel mai puternic partener, se pierde din vedere scopul iniţial şi duşmanul comun. Iar dacă există credinţa sinceră că fiecare se descurcă mai bine pe cont propriu, atunci ar trebui abandonată ideea de alianţă. Scopul Alianţei nu este ca cele două partide să obţină mai multe mandate şi să acţioneze apoi separat, ci să obţină împreună suficient cît să creeze masa critică de răsturnare a PSD de la puter

Articolul in Dilema Veche >>

Citeste si top 10 stiri de azi

LIVE UPDATE Alegeri locale 2024. Rezultate: Cine a câştigat la primăriile din oraşele mari din ţară. Situaţia actualizată pe Sectoarele în Capitală

Mediafax acum o ora
UPDATE Scoruri strânse la Sectoarele 1 şi 2 Sectorul 1: George Tuţă are 36,29%, iar la mică distanţă este Clotilde Armand cu 35,87%. Sectorul 2: Rareş Hopincă a obţinut 43,35% din voturi, iar Radu Mihaiu are cu aproape un procent mai puţin - 42,48%

Aeronava în care se afla vicepreşedintele statului Malawi a dispărut

Mediafax acum o ora
O aeronavă în care se afla vicepreşedintele Saulos Chilima din Malawi a dispărut. La bord se aflau şi alte nouă persoane, se arată într-un comunicat al biroului preşedintelui. Avionul a dispărut luni în apropierea capitalei statului african.

Rareş Bogdan: Domnul Stănescu încearcă să îl împringă pe scări pe domnul Ciolacu / Cel mai potrivit la preşedinţia României este Nicolae Ciucă / Vom sta de vorbă cu PSD mâine, vom avea poziţia domniior lor, exprimată prin viu grai, nu prin presă

News.ro acum o ora
Prim-vicepreşedintele PNL, Rareş Bogdan, a declarat luni, după anunţul secretarului general al PSD, Paul Stănescu, că PSD va organiza Congres săptămânile viitoare pentru stabilirea prezidenţiabilului, că acesta încearcă să îl împringă pe scări pe li

Președintele AEP a transmis biroului electoral să nu suspende centralizarea voturilor. Ce conține DOCUMENTUL transmis de Toni Greblă

Gandul acum 31 minute
Toni Greblă, președintele Autorității Electorale Permanente (AEP), a transmis tuturor birourilor electorale o solicitare pentru evitarea suspendării procedurilor de centralizare a proceselor verbale din secțiile de votare. Solicitarea vine, după ce

Cod roșu de furtuni în trei județe din vestul țării

Press Alert acum 3 ore
< p> Meteorologii au emis luni după-amiaza o avertizare Cod roșu de furtuni valabilă în mai multe localități din județele Arad, Timiș și Caraș-Severin. Sunt vizate localitățile Caransebeș, Oțelu Roșu, Zăvoi, Berzovia, Turnu Ruieni, Obreja, Băuțar, C

Cine va prelua șefia interimară a USR după demisia lui Cătălin Drulă

HotNews acum o ora
Octavian Berceanu, membru PSD și fost comisar al Gărzii Naţionale de Mediu, scrie luni într-o postare pe Facebook că, după demisia lui Cătălin Drulă de la șefia partidului, Dan Barna va fi preşedintele interimar al USR. Dan BarnaFoto: INQUAM Photos

Producția de gaze a Gazprom s-a prăbușit până la cel mai scăzut nivel de la înființarea companiei

HotNews acum 3 ore
Gigantul energetic rusesc Gazprom Group a tăiat anul trecut producția sa de gaze naturale cu 13%, aceasta ajungând în 2023 la un minim istoric de 359 de miliarde de metri cubi, a arătat compania în raportul său pe anul precedent, publicat luni și ci

Covasna: Niciun român în Consiliul Local Sfântu Gheorghe

Radio Mures acum o ora
Uniunea Democrată a Maghiarilor din România a obţinut toate cele 21 de locuri în Consiliul Local Sfântu Gheorghe, niciuna dintre celelalte şase formaţiuni politice participante la alegerile de duminică neîntrunind numărul necesar de voturi pentru a

Cine sunt românii din diaspora, care au trimis partidul SOS al Dianei Șoșoacă în Parlamentul European

HotNews acum 3 ore
Aproape 15% dintre bărbații români din țările OCDE lucrează în construcții, în timp ce alți 10% lucrează în fabricarea de vehicule și mașini. Agricultura (cultură și producție animală) angajează aproximativ 3,5% din emigranții români, iar o pondere

Ciolacu: Cred că că cel mai bun portofoliu de comisar european pentru România este economie şi piaţă internă

News.ro acum 5 ore
Premierul Marcel Ciolacu a declarat că, în opinia sa, cel mai bun portofoliu de comisar european pentru România este economie şi piaţă internă, nu cel de Apărare, pentru că nu comisarul gestionează trupele, acest lucru se întâmplă în NATO. „Au încep

Vremea

București
acum

32°
lun.

22°/36°
mar.

20°/35°
mie.

20°/31°
joi

19°/31°
Iasi
acum

23°
lun.

18°/32°
mar.

18°/32°
mie.

16°/25°
joi

18°/24°
Constanta
acum

25°
lun.

20°/26°
mar.

20°/27°
mie.

20°/24°
joi

19°/25°
Cluj-Napoca
acum

22°
lun.

17°/29°
mar.

15°/26°
mie.

14°/23°
joi

13°/21°
Timisoara
acum

22°
lun.

20°/30°
mar.

17°/25°
mie.

14°/22°
joi

12°/25°