Încep şi eu precum compunerile convenţionale de şcoală generală: cu ocazia trecerii încă unui an din viaţa mea şi a migraţiei spre vîrsta mijlocie, am sesizat tot mai multe schimbări în mentalităţile şi ritualurile cotidiene sau festiviste. Le voi enumera nesistematic. Copilul şi colegii lui de şcoală. "Pe vremea mea" (expresie penibilă care vine, probabil, o dată cu vîrsta) mulţi taţi din clasa oarecum de protocol în care învăţam erau directori de întreprinderi socialiste sau activişti de partid - cel mai sus (ca funcţie) ajunsese prim-secretar de judeţ. Acum, unii sînt branch manager-i la compania sau banca nu ştiu care. Alţii sînt absenţi, în sensul că lucrează în străinătate cu anii. Mamele rămase sînt un fel de administratoare nu doar ale copiilor, ci şi ale veniturilor transmise. Ele pot avea nu una, ci mai multe case, dintre care nu locuiesc în cea mai bună, cu care să se mîndrească, ca pe vremuri; ci într-una din cele mai modeste, pentru că cele bune se închiriază cu mai mulţi bani. Din motive asemănătoare, zilele de naştere nu se fac acasă, ci la acelaşi binecunoscut McDonald's, unde durează o oră şi jumătate şi totul este previzibil. Am mers, de pildă, la trei onomastici consecutive, care s-au desfăşurat în acelaşi McDonald's, cu exact aceleaşi mame şi aceiaşi copii, evident, cu acelaşi meniu şi cu vagi diferenţe în conversaţie. Petrecerile de familie. Cînd îi inviţi, chiar pe membrii apropiaţi ai familiei, nu te mai întreabă la ce oră trebuie să vină, ci cît durează. În general, totul se reduce cam la două ore. Gazdele, de cele mai multe ori, îşi pregătesc party -ul din mers, luînd cam totul preambalat şi ajungînd acasă cu maxim o oră înaintea

musafirilor. Ritualul aşteptărilor şi tînjirilor imaginative se reduce, astfel, la minim, timpul scurt diminuînd din febra pregătirilor. Rudele care vin laudă mîncarea de super/hipermarket şi te întreabă