Dacă am judeca după numele multor străzi, Bucureştiul ar fi un oraş extrem de fermecător şi liniştit. Cum altfel ar putea fi pe Aleea Bunicuţei sau a Cenuşăresei, pe străzi ca Ileana Cosînzeana şi Făt Frumos, pe intrarea Greierului sau pe străzile Bondarului, Potîrnichii şi Gazelei...? Dar în locuri ca strada Idilei sau Reveriei, pe Simfoniei, pe Şaradei ori pe intrarea Prilejului? Nici chiar strada Prudenţei nu dă de bănuit ceva rău. Ce poate fi mai liniştitor decît strada Pasului, mai armonios decît Semicercului, Echerului, Spiralei, Piramidei, Discului sau Simetriei, mai şic decît Arcului şi Săgeţii, Coifului şi Suliţei? Sau mai plăcut decît pe Nuvelei, Poeziei, Poemei, Elegiei şi Baladei? Dar să stai pe intrarea Metaforei? Sau a Peisajului? Să fii vecin cu strada Fluierului sau să ai casă pe Lăutei, pe Flautului sau pe Partiturii... Să te plimbi pe Frunzei sau pe Fînului, pe Graiului sau Elocinţei, pe străzile Timpului, Lunii, Serii sau Vîntului. Pe Valsului, Adierii sau Eşarfei... Pe Buclei ori pe Învoirii. Să treci pe strada Dărniciei, să stai pe Odihnei. Poţi merge înainte şi pe drumuri cu nume antrenante, pozitive: Imboldului, Întrecerii, Biruinţei, Învingătorilor, Luptătorilor, Avîntului, Mîndriei, Vitejilor, Vredniciei, Străduinţei, Speranţei sau Sporului. Numai că de aici pînă la Progresului, Propăşirii, Producţiei şi
Sistematizării nu-i decît un pas. Şi te trezeşti în zona Proletarului, Şantierului, Constructorilor, Betonului şi Betonierei, Furnalului, Vagonetului, Rulmentului şi aşa mai departe. Încet, încet, se strică farmecul (noroc că nu mai există Victoria Socialismului). Ceva se mai poate repara cu diverse scule devenite şi ele străzi: Teslei şi Prelungirea Teslei, Sapei, Nicovalei, Cuiului (strada, nu intrarea), Lanternei şi Ferăstrău. Sau cu preluări din ştiinţa şi tehnica modernă: Protonilor, Electronicii, Rezonanţei, Turbinei, Antene
