Litoralul românesc se chinuie din greu să devină ceea ce ar trebui. Adică aşa cum îşi doreşte orice om care vrea să-şi petreacă o vacanţă în linişte sau să se distreze cît mai bine. Aşa cum deja mulţi turişti ştiu că e nu numai în Occident, ci chiar prin ţările din jur. Şi după 14 ani de travaliu şi experimente au apărut nişte lucruri asemănătoare şi la noi. Unele plaje s-au privatizat (o fi bine, o fi rău?), spaţiul unora dintre ele e mai bine folosit, arată mai îngrijit, au fost instalate umbrele colorate şi şezlonguri noi pe malul mării (dacă anul trecut nu se aşeza nimeni pe ele, din cauza preţului, anul acesta lucrurile s-au normalizat) s-a reluat regula steagurilor albe, roşii şi albastre de semnalizare a stării apei mării, pentru jocurile de fotbal sau de volei încropite altădată ad-hoc pe nisip, acum se organizează campionate şi participanţii primesc tricouri şi premii de la sponsori comerciali, în locul unor bufete din tablă (foarte populare pe vremurile apuse), au apărut adevărate restaurante în aer liber cu gazon, felinare şi ring de dans, unele vechi cherhanale pescăreşti au devenit prospere afaceri de familie, cu site pe Internet şi făclii de bambus contra ţînţarilor. Pe plajă e muzică şi sînt animatori, poţi găsi leagăne pentru copii, coşurile de gunoi sînt mai dese şi se golesc la timp, punctele sanitare sînt vizibile şi acolo unde trebuie. Unii oameni cu iniţiativă din partea locului au înţeles cum merg valurile. Alţii însă, care
se cred tot aşa plini de iniţiativă, persistă în vechile năravuri. De exemplu, vînd (sau încearcă să vîndă) pepeni verzi cu 80 de mii de lei kilogramul, struguri cu 150 de mii de lei kilogramul, se irită dacă te miri de preţ, se fac că uită să dea restul şi aşa mai departe. O cutie de un litru de lapte poate să coste într-un loc 37 de mii de lei şi alături 65 de mii de lei. Poţi vedea aceeaşi pereche de ochelari
