- interviu cu Mario Vargas LLOSA - Dacă vă trece prin cap să faceţi un interviu cu Mario Vargas Llosa, trebuie să ştiţi că între orele 10 şi 11 a.m. scriitorul fuge. Adică face jogging. În campanie electorală, în mijlocul documentării la un roman, în turneu de conferinţe şi cursuri magistrale, Mario Vargas Llosa îşi respectă cu sfinţenie arta... fugii. Iată de ce prima mea tentativă de interviu, fixat iresponsabil la 10.30 a.m., ora Madridului, a eşuat. A fost - cum a considerat Mădălina Tache de la Humanitas, îngerul b(r)un al acestei întîlniri telefonice - "o ţeapă". A doua zi - marţi, 13 - am mers la dezastru: ora 10 punct. Agenţiile confirmă, Carmen Balcells permite. Cum să evit o nouă ţeapă? Simplu, confirmînd cu instanţa supremă a universului vargasllosian: Señora Patricia Vargas Llosa. "La 10, Mario va fi acolo." Şi a fost.
Faţa luminoasă
şi faţa sumbră a utopiei Intenţia dvs. din ultimul roman, Paradisul de după colţ, recent tradus şi în româneşte, la editura Humanitas, era să recreaţi o utopie sau mai degrabă să exploraţi, cu mijloacele povestirii, vieţile paralele a două personaje utopice? Dacă mă gîndesc bine, prima mea idee era să scriu un roman inspirat din viaţa şi opera Florei Tristán care, după cum ştiţi, a fost o luptătoare, o agitatoare a spaţiului social şi una dintre primele persoane care a întreprins o acţiune politică în apărarea drepturilor femeii. Atunci cînd am început să citesc despre Flora şi să-i cercetez mai bine viaţa am întîlnit, în mod constant, prezenţa nepotului ei, Paul Gauguin. Absolut toţi istoricii îl puneau pe Gauguin în relaţie cu bunica lui. Mi-a plăcut întotdeauna pictura lui Gauguin, dar ştiam puţine despre biografia sa şi, atunci cînd am început s-o studiez serios, mi-am dat seama că există multe afinităţi între cei doi, dar şi mari contraste. De aici mi-a venit ideea scrierii unui roman care să realizeze