Deschideţi orice anuar statistic (eu prefer World Almanac, dar e bun şi Internetul) şi veţi găsi indicatorii statistici care definesc o ţară. Produsul intern brut, numărul de medici la mia de locuitori, structura demografică, deficitul bugetar, inflaţia sau ponderea importurilor. Fiecare în parte şi toate împreună spun ceva despre ţara respectivă în limbajul sec (uneori grosier) al cifrelor. Statisticile rostesc adevăruri globale, inestimabile pentru evaluările macro, dar realitatea lor nu se prea regăseşte in situ . Un venit mediu ridicat nu înseamnă că au dispărut săracii, căci, se ştie, dacă un om rabdă de foame, iar altul mănîncă două pîini, statistica ne va spune că au mîncat fiecare cîte una. Asta e, o soluţie mai bună nu există. Decît, poate, echivalentul hărţii lui Borges, mai mare decît teritoriul descris! Deşi indicatorii statistici au fost inventaţi de economişti, cel mai mare folos de pe urma lor îl trag politicienii. Pe vremea lui Ceauşescu, creşterea nivelului de trai era "stimulată" de producţia de fontă, azotaţi şi stabilopozi. Erau băgate în coşul zilnic al fiecăruia! Năravul n-a dispărut, aş fi curios să aflu cum se mai calculează puterea de cumpărare a românului mediu. (Aşa îi numeşte statistica, dar noi ştim că nu există români medii, ci doar personalităţi excepţionale, care nu se pot realiza nici aici, nici aiurea! ) Creşterea economică e clamată cu aplomb şi de actualul guvern. Preţurile cresc (mai ales la utilităţile furnizate de stat), dar salariile stau pe loc. Cu toate astea, premierul Năstase insistă, cu un zîmbet distins, că viaţa noastră progresează cu cîte 5% pe an! Oare? Ca-n exemplul de mai sus, unii au profituri de 1.000 la sută, iar alţii trag mîţa de coadă. C-aşa-i statistica! Pe parcurs, poate şi datorită PC-urilor, au apărut tot felul de indicatori complicaţi. Aceştia pleacă de la tot felul de date de bază, pentru a stabili