Bucureşti. O vreme înăbuşitoare de august. Prin cartierul Vitan circulă o ciudată molimă de praf şi de arşiţă. (Doar cu cîteva seri înainte se abătuse prin zonă potopul, maşinile şi oamenii au fost luate de-a valma de viitură, copaci au fost frînţi, iar penele de curent au înflorit.) Acum canicula se metamorfozase, dintr-o căldură mare, într-o uriaşă gumă de mestecat. Lipită cu nesimţire de trotuar, de clădiri, de şinele de tramvai şi de tonetele din împrejurimi, se desprindea în silă peste trecători, agăţîndu-li-se mai apoi sîcîitoare şi prelungă de spate, de braţe, de piept, de frunte... 124 opreşte chiar în faţă. Coborîţi? Nu vă supăraţi, Casa de Pensii? O aruncare de bărbie într-acolo, doamnă, n-o vedeţi? Se înalţă impunătoare, chiar din mijlocul prafului şi al betoanelor, al stridentului şi veşnicului claxon bucureştean, al înjurăturilor de şofer, şi al lătratului de cîine. Al stresului gumat şi cotidian. Este elegantă, cu pereţi de sticlă fumurie, cu gresie arogantă şi trepte albe, tivite de o parte şi de alta cu bare strălucitoare. Clădirea face ca hainele lor să pară şi mai ponosite. La intrare, un bodyguard în costum negru, fumează o ţigară. Lîngă el, pe trepte, un bătrînel cu cîrje îşi scotoceşte prin desagă o pungă de plastic cu cîteva ţigarete. Le-a luat de la o fată drăguţă, pe de-a moacă, făcea reclamă la ele. Mai fumează şi el în stil. Şi-a lăsat rînd înăuntru, azi se dau banii. Lipite de geam, cîteva zeci de afişe pline cu tot felul de informaţii. Programele diferitelor casierii. Nu mai devreme de 8.30, nu mai tîrziu de 16.30. Casele locale pînă la 13.30. Acte necesare pentru diverse forme de bătrîneţe. Recalcularea în funcţie de anii de facultate. Caz de boală. Caz de vîrstă. O măsuţă plină cu fluturaşi informativi "Construieşte-ţi viitorul din timp!". Cum s-o faci, în şase ipostaze. "Recuperarea capacităţii de muncă", "Condiţiile speciale de